Liderul Partidei Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun: ”Nu suntem roata de rezervă a PSD și PNL”. Negocierile cu liderii PSD și PNL din 21 de județe au eșuat. Între județe este nominalizat și Bistrița-Năsăud

 Liderii politici ai partidelor mai mici sau ale unor asociații și ONG-uri ce activează politic intră în modul de alegeri, mai ales că jocul de alba-neagră cu comasările, pare să se încheie cu o decizie în favoarea formatării unui USL de tip nou, pus la cale la Vila Lac, la indicațiile președintelui Iohannis.


Apropierea alegerilor bagă în viteză și pe cei din Partida Romilor, ALDE, Pro România sau PU-sl, astfel că, la nivelul de leadership a Partidei Romilor și a președintelui Nicolae Păun, lucrurile încep să se precipite. Concret: Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, spune că negocierile politice cu liderii PSD și PNL din 21 de județe pentru a candida împreună au eșuat: „Asociația Partida Romilor Pro-Europa nu e roata lor de rezervă”, a punctat Păun. Romii și-ar fi dorit o participare pe liste commune fie cu PSD, fie cu PNL.

În Bistrița-Năsăud situația părea a fi sub control, asta pentru că, ”tradiția” politică ne vorbeșțe despre o relație foarte bună cu PSD, sigur, asta după ce, ani buni, romii și regretatul Emil Neia Lăcătuș au negociat foarte bine cu PDL-ul lui Ioan Oltean. Foarte apropiat de PSD este deputatul Cătălin Manea, cel care le știe pe toate și coordonează tot ce mișcă în Regiunea de Nord-Vest și Centru, Manea fiind cel care a bătut palma cu PSD ani la rând. Poate că, de data asta, ulciorul nu a mai mers la apă cum se spune. Evident, putem comenta declarațiile lui Păun în contextual electoral al lui 2024.

Nicolae Păun, președinte Partida Romilor: „Dacă suntem împreună la guvernare, am considerat că e de bun augur să continuăm această colaborare cu PSD și cu PNL, și să candidăm împreună, pe liste comune, la alegerile locale și europarlamentare. În județele din jumătate de țară ne-am înțeles, în județele din cealaltă jumătate, nu. Atrag atenția liderilor PSD și PNL din București, Ilfov, Alba, Brașov, Hunedoara, Caraș Severin, Argeș, Timișoara, Sălaj, Bistrița Năsăud, Cluj, Neamț, Maramureș, Botoșani, Suceava, Constanța, Tulcea, Prahova, Dâmbovița, Vâlcea și Mehedinți, cu care nu ne-am înțeles, că nu vor mai putea obține anul acesta voturile romilor cu un litru de ulei și un kilogram de zahăr. O să merg personal în aceste comunități în campania electorală, ca să le spun romilor să nu-i voteze pe acești politicieni de la PSD și PNL”, transmite Nicolae Păun, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa – APRPE.

Liderul romilor din România precizează că relația Partidei Romilor cu liderii de la centru ai PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, este una foarte bună.

„Probleme sunt doar în teritoriu, și doar cu anumiți lideri, care se comportă ca niște baroni locali. Atrag atenția acestor baroni locali că nu vor face altceva decât să oblige Partida Romilor să candideze pe liste proprii sau să ne arunce în brațele AUR. Am văzut că foarte mulți urmași ai Brătienilor, lideri locali ai PNL, nu mai consideră AUR un partid extremist, ci o organizație cu care să se alieze în alegeri. Dacă așa stau lucrurile, atrag atenția acestor lideri locali că Partida Romilor își va schimba strategia politică și acești baroni locali vor pierde alegerile de anul acesta”, precizează Păun.

El transmite liderilor locali ai PSD și PNL, „care se comportă ca niște baroni locali, că Asociația Partida Romilor Pro-Europa nu e roata lor de rezervă”.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

ȘOVAN DANIEL-ILIE

10.07.2026

Justiția europeană înseamnă mai mult decât legi traduse. Înseamnă respect pentru timpul și demnitatea cetățeanului. Suntem chemați la ora 08:00, iar dosarul este strigat la 14:00, 15:00 sau chiar 16:00. O zi întreagă pierdută pentru câteva minute în fața instan�...

Un avocat rupe tăcerea și critică instanțele de judecată

Frankies

09.07.2026

Altă țuță cu bot de rață în trend, bă da toate seamănă deja

Ea este noua șefă a Serviciului Permise și Înmatriculări Bistrița-Năsăud

Bogdan Învan

07.07.2026

Marin R

06.07.2026

D le Primar, Foarte bine faceti ca salubrizati acea zona! Dar daca tot sunteti in zona , va rog sa dati, dispozitiile necesare, de toaletare a arborilor si arbustilo,r de o parte si de cealalta a aleei paralele cu calea ferarta , de la trecerea cu calea ferata pana i...

Primarul Gabriel Lazany continuă curățenia în Bistrița. Se face ordine în zona Dragoș Vodă (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing