La volan, dar fără permis de conducere

Doi bistrițeni au fost depistați de polițiștii Biroului de Ordine Publică, în timp ce conduceau autovehicule, deși nu aveau acest drept

La data de 7 noiembrie a.c., în cadrul activităților preventive și controalelor efectuate în trafic, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au depistat doi conducători auto cu permisele suspendate. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Unul dintre aceștia, în vârstă de 48 de ani din Bistrița, a fost oprit în jurul orei 12.00, pe o stradă din Bistrița, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat că are suspendat dreptul de a conduce. Cel de-al doilea, un tânăr de 22 de ani din Bistrița, a fost depistat în jurul orei 16.45, pe o altă stradă din Bistrița, iar în urma verificărilor, s-a constatat că are permisul suspendat până la sfârșitul acestui an.

 

Cei doi au fost testați și cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite.

Etichetele acestui articol sunt infracțiuni rutiere Bistrița dosar penal

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing