Jurnalistul Viorel Negru, mesaj emoționant despre Ioan Peteleu: “Ne vedem acolo. În locul fără garduri”

Jurnalistul Viorel Negru a transmis un mesaj emoționant, după plecarea dintre noi a lui Ioan Peteleu, care i-a fost și un bun prieten. Redăm mai jos masajul integral al lui Viorel Negru:

 

“Trăiți bă, trăiți, că de murit nu-i nicio scofală”, spunea Adrian Pintea, scrutând cu privirea iminența sfârșitului.

 

Ioan nu a privit vreodată spre sfârșit pentru că viața îl îmbrățișa candid în fiecare zi. “Viorel, luăm prânzul împreună?”, “Nu Ioan, am foarte multă treabă”, “Viorel nu ai grijă de sănătatea ta. Când te lași de fumat?”, “Păi…”, “Păi, păi, e păcat să nu ai grijă de tine”. Nu am grijă Ioan, însă ce rost mai are să-ți fac pe plac?

 

Ai plecat fără să saluți, tocmai tu care aveai prostul obicei să-i onorezi cu bună ziua și pe cei care nu te înghițeau. Nu Ioan, nu erai perfect. Erai ticăit, perfecționist, plictisitor în a avea dreptate. Mă enervai cu insistența ta până ajungeai la capătul lucrurilor și deseori mă simțeam stupid când te contraziceam, știind că ai dreptate.

 

Nu ai venit la nunta mea deși erai naș, din motive rezonabile, dar ai fost prezent, te-am simțit prin preajmă având grijă să fie bine, ca să nu fie rău. Ce mai râdeam ca nebunii, de unii singuri, în biroul ăla al tău perfect până la absurd.

Am fost de acord amândoi că trebuie să fim vecini. Am hotărât să facem între noi un gard mic-mic, cu portiță la mișto că doar o țineam deschisă tot timpul.

Spuneai că odată, cândva, o să te muți acolo, la Albești, că doar n-o să lași satul sub Negru. Nu te mai opreai din râs iar eu, tâmp ți-am răspuns infantil: “Bine că ești tu deștept!”. Ai râs 15 minute, cam cât ți-a trebuit să tai o bucată mică de slănină la cabană pentru o papă. Aveai microscop în ochi și robotizarea în palme, iar nevastă-mea se întreba candid cum ai arăta ca bucătar în restaurant. Nu, nu murea lumea de foame, ci de așteptare. Erai țiplă în orice zi și eu căutam cutia din care ai răsărit. Tot am zis că facem un șpriț. Ba după europarlamentare, ba după prezidențiale, pentru că la locale eram în tabere diferite. Ți-ai cerut scuze după aceea pentru toți care m-au jignit. Ai fost atât de serios încât m-au trecut fiori și mă gândeam că ești mult prea bun să-mi fii prieten și naș.

Când te sunam eram 99 la sută sigur că nu răspunzi. Primeam doar un mesaj din ăla stupid “i call you later”.

 

Bineînțeles, mă sunai după 7 ore întrebându-mă ce s-a întâmplat. De fiecare dată îți cântam cu vocea mea de butoi proaspăt golit: i just call to say i love you. Era ca un tabiet al convorbirii și tu râdeai zgomotos. Hi, hi, hi și ha, ha, ha…habar n-ai cât de mult îmi lipsești. Și acum ce fac? Îți șterg numărul de telefon?

 

Ne vedem acolo. În locul fără garduri, unde o să mă las de fumat. Hai pa. Nu-ți mai scriu. Exact ca Puiu Călinescu în B. D. : “Nici nu vă salut! La revedere!”. Să râzi, Ioan Peteleu. Să te aud până aici…jos.