Ionuț Simionca: “Nu avem datorii sau înțelegeri subterane cu niciun partid”

“Am văzut, în ultimele zile, multă ipocrizie și multe minciuni cu privire la formarea de majorități în administrațiile publice de la noi din județ. De aceea, doresc să clarific câteva lucruri: 1. PMP are consilieri județeni și consilieri locali pentru că așa au dorit bistrițenii, nu prin bunăvoința PNL sau PSD. Ba chiar aș […]

“Am văzut, în ultimele zile, multă ipocrizie și multe minciuni cu privire la formarea de majorități în administrațiile publice de la noi din județ.
 
De aceea, doresc să clarific câteva lucruri:
1. PMP are consilieri județeni și consilieri locali pentru că așa au dorit bistrițenii, nu prin bunăvoința PNL sau PSD. Ba chiar aș putea spune că avem aleși locali împotriva voinței partidelor tradiționale, PNL și PSD, care au ținut județul pe loc vreme de 30 de ani. Deci nu avem datorii sau înțelegeri subterane cu niciun partid, avem însă datorii exclusiv față de bistrițenii care ne-au votat. Iar pentru a îndeplini promisiunile făcute bistrițenilor, este legitim să ne dorim să participăm la majorități în administrațiile publice locale din Bistrița-Năsăud.
 
2. Singurul partid cu care am discutat despre formarea de majorități în administrațiile locale este PNL. Noi ne-am ținut de cuvânt, în timp ce ei, din pacate au încălcat toate înțelegerile.
Ne-am înțeles să punem 10 viceprimari împreună, 6 la PNL și 4 la PMP. Astăzi PNL are, cu sprijinul consilierilor PMP, viceprimari la Milaș, Miceștii de Câmpie, Rebra. PMP are ZERO viceprimari cu sprijinul consilierilor PNL! La ședința de alegere a vicepreședinților de Consiliu Județean, consilierii PNL nu au participat. Și acum se plâng că noi nu i-am votat! PNL e victima propriilor decizii strategice greșite și a aroganței liderilor săi, nu e nicidecum victima PMP.
3. PMP nu are niciun pact cu PSD în Bistrița-Năsăud, iar votul pentru majoritatea din Consiliul Județean este nu este un cec în alb dat social-democraților. Este un vot care ne ajută pe noi, PMP, să punem în practică proiectele de dezvoltare a județului despre care am vorbit în campania electorală, cum ar fi cele de infrastructură, digitalizare, transparentizare etc”,  a transmis președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.
 
“În final, aș vrea să fac un apel către politicienii din Bistrița-Năsăud. Alegerile s-au încheiat, vom mai avea alegeri doar peste patru ani. Bistrițenii s-au săturat de certuri și de vorbe goale. Lăsați circul ieftin la o parte și treceți la treabă! Lăsați la o parte lupta pentru ciolan și dovediți, prin fapte, că vă pasă de oameni! Încercați și voi, măcar în această perioadă de criză, să puneți Bistrița-Năsăud și pe bistrițeni pe primul loc!”, a transmis Simionca.

COMENTARII

ve

în 23.12.2020 ora 13:52:54 veveritz a scris:

Lasă un răspuns

Nu pe dracu ! Voi iti fi fete mari .


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Niculae Moldovan

05.07.2026

Avertizare de mârlănie violentă : Nicula beclenaru, piticul senator neales de nimeni, va acumula averse de țopârlănie și intensificări de prostie cu frecvente descărcări pe telefon, dimensiune maximă de prostie cu diametrul 1000 milimetri, zone vizate: toți din preajm...

Avertizare meteo! Cod portocaliu de ploi și grindină în Bistrița-Năsăud

Nemeș - Miercurea Ciuc

05.07.2026

Ce dracu scrieti de borfeta asta cică femeie de afaceri, asta afaceri face cu fundul, vorba lui Vadim Tudor, dar o m..ie nu vrei tu ? Saracu Nemeș Sorin ca e băgat în haznaua asta puturoasă cu golanca asta

De ce a revocat judecătorul controlul judiciar al Ancuței Cârcu. Cum au fost demontate acuzațiile procurorului

ecologistul

05.07.2026

PENELEUU una zice alta face tipic politicii de tip sudisto-balcano -mioritic. Se teme de pesedism si aduce fosti sustinatori tocmai din editiile expirate si mai nou isi reface garda noua cu ECOLOGISTI de carton. Prevad ca o luati pe cocoasa in 2028 de la PSD nu cu 8 voturi dif...

Robert Sighiartău anunță reorganizare în partid: "La nivel local, PNL a fost afectat de boala pesedismului" (VIDEO)

Ancutza

05.07.2026

Coarda asta nu era condamnată definitiv pentru proxenetism ? Boarfă trecută și penibilă

De ce a revocat judecătorul controlul judiciar al Ancuței Cârcu. Cum au fost demontate acuzațiile procurorului

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing