Ionuț Simionca, invitat la Adunarea Politică a Partidelor Populare din Europa (PPE) de la Lisabona

Capitala Portugaliei, Lisabona a fost gazda unui eveniment politic al partidelor populare din Uniunea Europeană, aici fiind dezbătute teme importante pentru ”bătrânul” continent. Partidul Mișcarea Populară a fost reprezentat de secretarul general Ionuț Simionca.

Cu această ocazie, s-au luat două decizii importante:

  1. A fost adoptată o rezoluţie privind declararea oficială a Federaţiei Ruse drept stat sponsor al terorismului în contextul atrocităţilor şi genocidului comis în urma invaziei din Ucraina. Rezoluţia are drept concluzie declararea regimului Vladimir Putin drept unul terorist şi necesitatea unui plan de acţiune concretă pentru tragerea la răspundere penală a celor care se fac vinovaţi de crimele comise în Ucraina.
  2. A fost adoptată o declaraţie privind acţiunile necesare pe care UE şi statele membre ar trebui să le întreprindă în contextul crizei energetice fără precedent cu care ne confruntăm. Printre propunerile formulate, se numără necesitatea creşterii producţiei de energie cu orice preţ, inclusiv prin amânarea pe termen nedeterminat a închiderii minelor şi a producţiei de energie nucleară. De asemenea, în acelaşi document, PPE se poziţionează în sensul aplicării de TVA zero pentru produse alimentare de bază.

 

IONUȚ SIMIONCA: Această declaraţie de intenţie a popularilor europeni ar trebui să fie sfârşitul delirului verde care ne-a făcut să fim fragili în faţa unei crize şi a generat o dependenţă crescută a statelor din Vest faţă de gazele şi petrolul provenite din Federaţia Rusă. Nu abandonăm planul unei Europe verzi, dar înţelegem foarte bine că prioritatea absolută acum este independenţa faţă de ruşi. Important este să nu ne tăiem craca de sub picioare într-un moment în care punctul focal este reprezentat tocmai de necesitatea stabilizării preţurilor. În opinia PMP, avem o şansă uriaşă de a ne recupera sectorul energetic şi de a deveni un exportator net de energie până în 2030 cu condiţia ca Guvernul să nu mai tragă de timp şi să ia măsuri curajoase. Cu această ocazie, am discutat cu reprezentanţi ai partidului Apelul Creştin Democrat (Christen-Democratisch Appèl) din Olanda în vederea susţinerii cauzei României la următorul Consiliu UE în care ar trebui să existe un vot privind accesul în spaţiul de liberă circulaţie europeană cunoscut drept Schengen.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Ivan Turbină

21.10.2026

Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !

Monica Săsărman, replică dură pentru Robert Sighiartău: "Se plimba cot la cot cu Ilie Sărăcie și ii susținea măsurile dezastruoase pentru oameni"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing