Ioana Moldovan, femeia implicată în accidentul din Tureac, a decedat!

Femeia rănită în accidentul produs în Tureac, în data de 27 iulie, a decedat.

Polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Secției 2 Poliție Rurală au intervenit la un accident rutier, produs pe DN17, soldat cu rănirea a două persoane, în data de 27 iulie.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 32 de ani, din Suceava, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, din Tureac. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă autoutilitară, condusă de un barbat de 41 de ani, din Tureac.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 35 de ani și a unei pasagere în vârstă de 65, din autoturismul condus de acesta, ambii transportați pa spital.

Conducătorii celor 2 autoutilitare au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Din cauza leziunilor suferite, șoferul autoturismului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Pentru mai bine de 2 ore, pe parcursul intervenției, traficul în zonă a fost blocat.”, a transmis IPJ Bistrița Năsăud.

Ioana Moldovan, femeia rănită în accident, a decedat la spital. Avea 56 de ani și era angajată la Primăria Tiha Bârgăului.


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Nicula-Beclean

05.09.2026

@Alexandra Fildan Uită-te înainte pe youtube la canalul boarfei ăsteia să vezi ce scoate pe gură proxeneta asta, apoi vorbește idioato

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Alexandra Fildan

05.09.2026

Pai daca e proxeneta, de ce o mai tine mama ei? Va contraziceți singur...din invidie si răutate! Unii bărbați nu pot face niciodată ce face o femeie si asta va frustrează. In loc sa apreciați aruncați cu noroi considerând ca daca murdăriți femeia nu se mai vede mizeri...

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Nicula - Beclean

04.09.2026

Coarda asta are tupeu maxim la Rebrișoara, în rest e zero barat, o proxenetă boarfă cu 4 clase pe care o ține mă-sa care e ca ea , feriți-vă de astea ca de broaște râioase

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Belinda

04.09.2026

Asta face PSD, pomeni mereu din banii altora, ne-am săturat de voi hienelor ce ați furat, siluit, stors, distrus România !!!! Haită de hoți, dau rechizite, de doi lei și își fac vile din banii aia, bandiți PSD

Peste 400 de pachete cu rechizite, pregătite pentru elevii și preșcolarii din Căianu Mic

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing