Ioan Turc s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă. Despre ce proiecte au discutat

"Astăzi, la București, am analizat pe fond, împreună cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, situația investițiilor guvernamentale în Bistrița și în județul Bistrița-Năsăud", a transmis primarul Bistriței, Ioan Turc.

"Am discutat despre finanțarea, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a pasajului auto subteran din zona Gării – Tărpiului, dar și despre construirea, prin Compania Națională de Investiții, a Complexului Olimpic de Natație din zona Cocoș.

De asemenea, am vorbit despre obiectivul asumat de Primăria Bistrița privind introducerea rețelelor de gaz în localitățile componente Slătinița și Sărata, dar și despre așteptările mari ale administrațiilor publice din localitățile județului nostru referitoare la implementarea prin CNI și prin „Anghel Saligny” a unor proiecte absolut necesare. Aceste investiții ajută implicit și mediul antreprenorial", spune Ioan Turc.

"Premierul a oferit asigurări că PNI „Anghel Saligny” este corect finanțat, la fel ca și Compania Națională de Investiții, ca variante de susținere a dezvoltării comunităților locale, dar și a economiei pe orizontală. Vom relua întâlnirile de analiză a investițiilor în fiecare stadiu important al derulării lor", a transmis Ioan Turc. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivan Turbină

21.10.2026

Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !

Monica Săsărman, replică dură pentru Robert Sighiartău: "Se plimba cot la cot cu Ilie Sărăcie și ii susținea măsurile dezastruoase pentru oameni"

Penelistul

19.10.2026

Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

Iuliu

19.10.2026

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

La Funtaine

19.10.2026

Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță

Daniel Suciu și Bogdan Ivan pregătesc o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale, după incidentul de la școala din Bistrița

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing