Ioan Turc: “Primăria Bistrița va prelua de la RADEF clădirea fostului Cinema 23 August”

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Primăria va prelua clădirea fostului Cinema “23 August”, de pe Bulevardul Republicii. Clădirea este într-o stare avansată de degradare. “Am avut recent o discuție cu conducerea RADEF România Film pentru preluarea vechii clădirii a fostului Cinema 23 August. Am primit promisiunea pentru […]

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Primăria va prelua clădirea fostului Cinema “23 August”, de pe Bulevardul Republicii. Clădirea este într-o stare avansată de degradare.

“Am avut recent o discuție cu conducerea RADEF România Film pentru preluarea vechii clădirii a fostului Cinema 23 August. Am primit promisiunea pentru preluarea clădirii. Menționez că ceea ce au încercat administrațiile trecute s-a reușit acum, adică preluarea clădirii de către administrația Bistriței. În prima ședință de Consiliu Local, vom intra cu un proiect, după care vom închide formalitățile pentru preluarea clădirii”, a transmis Ioan Turc.

Ioan Turc spune că o decizie privind clădirea va fi luată după o expertiză, însă a precizat că se va reabilita, dacă acest lucru va fi posibil.

“Am precizat că vom expertiza clădirea iar dacă poate fi reabilitată, o vom reabilita. Dacă nu poate fi reabilitată, pentru că există și această posibilitate, atunci putem gândi și alte scenarii, inclusiv amenajarea unei parcări generoase. Urmează să se piardă foarte multe locuri de parcare. Linia Verde va elimina toate locurile de parcare existente pe strada Dornei, pe Gheorghe Șincai. Nu este suficientă o parcare în zona orașului, eu îmi doresc ca centrul să fie unul viu”, a declarat Ioan Turc.

Reamintim că mai multe personalități din lumea artistică au transmis o scrisoare deschisă, în cadrul căreia au cerut ca această clădire să nu fie demolată. Detalii aici. 

COMENTARII

Re

în 08.04.2021 ora 15:29:49 Remus a scris:

Lasă un răspuns

Predarea clădirii fostului Cinematograf Omnia, mai bine cunoscut sub numele “23 August” de la RADEF “România Film” la Primăria municipiului Bistriţa nu inseamnă demolarea acesteia de către noul proprietar, pentru a face o parcare pe locul respectiv.
Afirmatia primarului Ioan Turc potrivit caruia prin amenajarea praseului pentru „Linia Verde” se vor elimina toate locurile de parcare existente pe str. Dornei, Gh. Şincai, General Grigore Bălan, nu reprezintă un argument serios pentru demolarea clădirii veche de peste 100 de ani.
Pentru păstrarea locurilor de parcare este suficient ca traseul pentru „Linia verde să fie reconsiderat in sensul evitării centrului istoric al orasului, mai exact a străzilor Gheorghe Șincai si Dornei care oricum sunt prea inguste pentru a permite amenajarea unor benzi dedicate transportului public nepoluant.
Tocmai conceptul de „linie verde” care presupune pe lângă mijloace de transport public ecologic si implementarea unor măsuri de separare a căii de rulare a mijloacelor de transport public, în scopul creșterii vitezei de deplasare și diminuării duratei călătoriei, impune aceste schimbări de traseu.
În acest sens, traseul pentru Linia Verde de pe bulevardul Independentei ar putea fi deviat de la Poșta veche pe strada Gării până la bulevardul Republicii unde pot fi amenajate fără probleme benzi dedicate de transport public, inclusiv statii de autobuz moderne de unde pasagerii pot ajunge usor in zona centrală a orasului pe traseul pasajelor recent amenajate cu fonduri europene. Pe de altă parte, din bulevardul Republicii traseul Liniei Verzi poate fi continuat in linie dreaptă pe strada 1 Decembrie si pe Calea Moldovei spre Unirea fără alte devieri întortochiate pe strada Bistricioarei.
În felul acesta, pe străzile Gheorghe Șincai si Dornei , din zona centrală ar putea fi prelungită doar pista pentru biciclete cu dublu sens de pe bulevardul Independentei prin centrul orasului până la Piata Petru Rares , ceea ce ar duce la păstrarea a cel putin jumătate din numărul locurilor de parcare existente.
Pe de altă parte, parcarea amenajata in spatele complexului Sugalete, cu intrare de pe strada Lupeni ar putea fi etajată pentru cresterea numărului locurilor de parcare din zona centrală fără a mai fi necesară demolarea sălii Omnia, care oricum nu ocupă o suprafată prea mare.


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Doru pop!

20.04.2026

Ce ziariștii ,,pluii" sunteți! Kaka maș în știrile voastre de analfabeți! Ați numărat persoanelor din tren ,care,cică,sânt tefere,100,ca număr! Dar nu spuneți de persoanele din mașină! ....probabil ,urma să spuneți că persoanele din mașină ,nu aveau bilet de ...

Accident feroviar! O mașină a fost lovită de tren

Ramona Pop

20.04.2026

Mulguța Lia

20.04.2026

Nu e de acord Mulguța Vasileasca cu Tanda, vă dă afară monosprâncenatu toți prefecții, toți directorii, toate boarfele din posturi, moare de foame PSD-ul dacă iese de la guvernare, asta e de sanchi gen covrigaru Buzău, nu pleacă PSD de la măcelărie !!!!

Social-democrații bistrițeni, la consultarea regională privind guvernarea. Ce spune Sorin Grindeanu (FOTO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing