Învinși de “sistem”. Primele reacții ale “respinșilor” la concursul pentru Palatul Culturii

Patru candidați au fost respinși, după depunerea dosarelor pentru funcția de manager al Palatului Culturii. Doi dintre aceștia au avut primele reacții, în această seară, după aflarea veștii. Ciprian Moldovan și Ion Bradea și-a exprimat nemulțumirile pe paginile de Facebook. “Am vrut să fiu schimbarea de care Palatul Culturii avea nevoie. Și m-am înscris la […]

Patru candidați au fost respinși, după depunerea dosarelor pentru funcția de manager al Palatului Culturii. Doi dintre aceștia au avut primele reacții, în această seară, după aflarea veștii.

Ciprian Moldovan și Ion Bradea și-a exprimat nemulțumirile pe paginile de Facebook. 

“Am vrut să fiu schimbarea de care Palatul Culturii avea nevoie. Și m-am înscris la concursul organizat de Primăria Bistrița.
Și am fost declarat respins pentru că nu am vechime în specialitate – deși în cei peste 15 ani petrecuți în domeniul privat am organizat peste 400 de concerte și peste 1.000 de party-uri și evenimente, și multe din responsabilitățile pe care le-am avut se suprapuneau cu atribuțiile unui manager cultural de instituție publică. Ca să nu mai spun că de peste 7 ani facem proiecte frumoase și vizibile prin Asociația Culturală ”Grigore Bradea”… Și am fost declarat respins pentru că am greșit la proiectul meu de management indentarea (orientarea textului în pagină – eu am lăsat left și nu justify) și spațierea între rânduri (am folosit 1,15 în loc de 1,5 – și abia m-am încadrat în cele 50 de pagini).
Am greșit aceste 2 setări în Word, și mi-e ciudă pe mine. Dar mă doare să văd că Sistemul pune accent pe FORMĂ, nu pe CONȚINUT. Și mă doare să văd că Sistemul va găsi mereu portițe de setare a condițiilor de participare la concurs prin care să limiteze cât mai mult posibilitatea de a participa la concurs, în locul unei competiții pe proiecte. Sunt 6 proiecte de management, din care vor fi studiate doar 2. Restul proiectelor nu mai contează, deși cred că fiecare din ele au soluții și idei bune pentru această instituție! Las și eu mai jos cum arată viziunea mea despre Palatul Culturii din frumoasa noastră Bistrița”, a transmis Ion Bradea.
 
“M-au descalificat! Am primit astăzi semnale că mi se va face vânt din concurs. Au motivat că nu am studii de lungă durată în domeniul umanist/arte. Fals! Sunt absolvent al unei facultăți de istorie (cu durata de 4 ani!) și am un masterat în management. Că nu am experiență în management cultural !!! Dumnezeule, dar munca mea in jurnalism, filmele mele documentare, organizarea de evenimente culturale. Fondarea primului festival de film la Bistrița! Dar, cum vă spuneam, mă așteptam ! Nu poți învinge sistemul. Pentru a conduce o instituție publică la Bistrița, trebuie să faci parte din el. Lupta mea, continuă!”, a scris Ciprian Moldovan într-o postare de Facebook.
 
 Gavril Țărmure, Ciprian Moldovan, Mihai Berbunschi, Ion Bradea, Claudiu Șular și tenorul Florin Ormenișan și-au depus dosarele pentru a ocupa funcția de manager al Centrului Cultural Municipal. Conform surselor noastre, doar Gavril Țărmure și Claudiu Șular au trecut de proba dosarelor, două dintre condiții fiind ca viitorul manager să aibă experiență în management cultural și studii superioare în domeniul artelor sau știinlor umaniste. Conform surselor noastre, Doar Gavril Țărmure și Claudiu Șular îndeplinesc aceste condiții iar unul dintre ei ar putea ocupa această funcție.
 
 
 
 
 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ana

10.09.2025

Pentru Alina- sunt centre pentru a doua sansa - termini 8 clase, pe urma seral -liceu! Pentru mai multe detalii poti merge la inspectoratul scolar sa intrebi.

Vrei să devii instalator, bonă sau infirmieră? AFLĂ ce cursuri de formare profesională se desfășoară în Bistrița-Năsăud!

Dori

10.09.2025

Alina

10.09.2025

Bună ziua, numele meu este Alina, am 33 de ani și sunt interesată de cursul pentru infirmieră. Aș dori să știu dacă pot aplica în cazul în care am doar clasele 1-7, fără o diplomă de terminare a clasei a 8-a. Ce pot face în acest caz?

Vrei să devii instalator, bonă sau infirmieră? AFLĂ ce cursuri de formare profesională se desfășoară în Bistrița-Năsăud!

cetateanul Kane™

10.09.2025

Am citit in cam toata presa locala despre asta. In fapt e foarte simplu: la cate din lucrarile contractate de mis grup, au finalizat lucrarile la timp? La cate din lucrari a finalizat fara sa mai ceara suplimentarea fondurilor dupa ce a castigat licitatia cu oferta depusa? Simpl...

MIS Grup respinge acuzaţiile primarului din Maieru: " Peste 70% din valoarea contractului nu e plătită"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing