INTERVIU. Sabina și Darius, o poveste despre reîntoarcerea acasă, în Bistrița

O scurtă prezentare

Salutări! Noi suntem Sabina şi Darius Tămășan, doi tineri căsătoriţi, care au adunat până la frumoasa vârsta de 26 de ani o mulţime de experienţe din diversele locuri în care au locuit, călătorit, lucrat şi activat.

Despre timpul petrecut în afara țării…

            Sabina a studiat Informatica Economică la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor la Iaşi iar Darius Facultatea de Inginerie Aerospaţială la Bucureşti. Întâmplarea face că ei s-au întâlnit făcând voluntariat într-o tabără din Costineşti organizată de Primăria Capitalei. Amândoi au ajuns în acel context prin nişte prieteni. În urma acelei experienţe au ţinut legătura şi un an mai tarziu s-au cuplat tot pe litoral, dar de data asta pe plaja din Vama Veche.

Timpul a trecut, Sabina a urmat studiile de master la Braşov, iar trenul fiind gratuit în acea perioadă pentru studenţi, a fost ca și cum ar fi locuit în acelaşi oraş.

Ulterior, Sabina s-a mutat la București, unde au locuit împreună încă 6 luni, până a venit pandemia. Iniţial, au spus că pleacă într-un mic aşa zis ”concediu”, o săptămână la parintii ei si o săptămână la părinții lui, sub pretextul  “cât poate să țină circul ăsta cu virusul”. Timpul trecea, Darius îşi pierduse job-ul din Bucureşti şi Sabina era în şomaj tehnic. Au primit o ofertă de muncă la Hotel Diana, din Bistrița. Hotelul, în perioada respectivă, a fost transformat în centru de carantină pentru cei care veneau din afara țării. Timpul a zburat și finele anului 2020 i-a prins lucrând în continuare la hotel. Neavând cheltuieli atât de mari, pentru că locuiau cu părinții lui, și având și niște bani economisiți, au hotărât să facă cursuri de școală de șoferi pentru camion, categoriile C si E. Ulterior, Darius și Sabina au aflat că această meserie este foarte bine platită și există o cerere foarte mare pe piață pentru șoferi. Hotelul se închisese din pricina dificultăților provocate de pandemia COVID-19, așa că șomajul tehnic bătea iar la usă. Au zis că “încercarea moarte n-are” și au ales să devină șoferi pe camioane. Prima dată, a plecat Darius 3 luni, pentru a câștiga puțină experiență în ale condusului pe camion, după care a venit acasă și au plecat împreună la altă firmă de profil.

Aici, au lucrat jumătate de an împreună, ca șoferi prin Europa, după care s-au întors acasă.

Dacă vă întrebați de ce s-au intors acasă,  dacă decizia pe care au luat-o a fost cea mai bună, dacă mai trebuiau să rămână, avem câteva răspunsuri de la ei. “Păi să vedem: banii erau de cel puțin 4 ori mai multi decât în momentul actual și viața era mult mai relaxantă. Dar, dacă vorbim din punct de vedere al dezvoltării profesionale și personale, se schimbă puțin placa. În conditiile in care eram, adică fără obligații, fără copii, fără credite și cu tot viitorul în față, nu merita în mod special să adunăm bani, decat în situatia în care am fi vrut să pornim o afacere similară”, povestește Darius.

Una peste alta, au pus niște bani deoparte, perioada petrecută pe TIR a fost pe timpul verii, a fost plina de experiente noi și placute, dar s-au întors acasă, în orașul lui Darius, Bistrița.

Cum este să fii femeie pe TIR? Cum privește Sabina această meserie?

-      Am avut un puține emotii, că voi fi într-o așa-zisă “lume a bărbaților”, dar, odată ce am început lucrul mi s-a confirmat că e numai e preconcepție. Sunt foarte multe echipaje formate din soț-sotie, cupluri, cum eram noi, dar am întâlnit chiar și fete singure pe tir. Muncă fizică nu prea ai, încărcarea și descărcarea mărfurilor se face cu transpaleți electrici, deci se pretează meseria de sofer de TIR și pentru persoanele de sex feminin. La firma unde am lucrat noi, de exemplu, majoritatea erau echipaje mixte.

În ce țări ați călătorit? Ce v-a plăcut cel mai mult?

 Cel mai des am mers pe ruta Italia-Germania. Porneam de la garaj, dintr-un orășel aflat lângă Verona, tranzitam Austria și mergeam apoi în toata Germania. De altfel, am avut curse și în Austria, Franța și Olanda. Germania am vizitat-o destul de mult. Berlin, Munchen, Frankfurt pe Main și Hamburg sunt câteva din orașele mari care ne-au rămas în minte, cu arhitectura lor. Pe traseu ne bucuram de peisaje, de ce spectacol colorat ne oferea natura. Bine, nicăieri nu-i ca acasă, avem o țară minunată și bogată, păcat că nu o prețuim pe cât merită.

Știm că fiecare meserie presupune un risc. În ce situații deosebite ati fost pusi ca șoferi pe TIR?

 Mulțumim lui Dumnezeu, nu am avut evenimente în trafic. Ne-am obișnuit repede cu gabaritul mașinii, pâna atunci numai oglinda unui coleg i-am lovit-o (râd). Știți cum se spune, nu ești elev daca nu ai avut măcar o data în viață o nota de 4, cum nu esti șofer dacă nu ai avariat măcar o dată, cât de puțin, mașina.

Nu știam, am învățat și noi și vrem să dăm mai departe un sfat șoferilor: gândiți-vă că un TIR poate ajunge să cântărească 40 de tone, în funcție de încărcătură. Dacă tu, cu mașina mică, categoria B, îi tai calea sau frânezi brusc în fața lui, există posibilitatea ca el să nu poată opri în siguranță. De aici iau nastere foarte multe accidente, fie ele mai ușoare sau soldate cu decese.

Încă ceva: apreciați-i pe șoferii de tir! Veți fi uimiti de tot procesul din spate, câtă muncă, câți kilometri și nopți nedormite au pentru a avea în magazine, pe rafturi, tot ce avem nevoie! Ne-am obișnuit ca asta să fie normalitatea, dar, fără ei, fi dați peste cap. Mulțumim!

De ce merită Bistrița reîntoarcerea tinerilor?

Noi le-am recomanda asta celor care au deja o familie sau sunt pe cale să își întemeieze una, deoarece este un oraș micuț, cochet, găsești de toate, de la spații de joacă pentru cei mici, la grădinițe de stat, dar și private, la spații comerciale, cinematografe și tot soiul de activități de făcut “după ce te muți la casa ta”.

În materie de business, noi simțim că Bistrița este un oraș cu potențial destul de ridicat, datorită multiplelor nișe care nu sunt încă atinse de anumiți anteprenori. Dacă esti un tănâr, la început de drum și ai posibilitatea să te dezvolți pe plan educațional într-un centru universitar, cu siguranță am recomanda să mergi acolo (Cluj, București, Iași). Ulterior, după ce ai mai multă claritate în viață, te poti întoarce liniștit la Bistrița.  

Inclusiv dacă vrei să studiezi dupa liceu ai variante la Bistrița pentru studii de licența, masterat și chiar și doctorat. Poți găsi extensii de la UTCN, de la Babeș-Bolyai, școli postliceale, dar cu toate astea nu se ridica la nivelul unui centru universitar, al unui oraș cu vibe studențesc, al unui oraș în care există activitate și după ora 22.

Din punctul nostru de vedere, Bistrița este unul dintre orașele ideal unde ai putea să îți formezi o familie și să trăiești cât de mult se poate fără stres. Cu intiațivă și puțin noroc chiar poți avea în Bistrița un trai de durată.

Ce planuri de viitor aveți aici în Bistrița?

Pe plan profesional căutăm în continuare să ne dezvoltăm și să întemeiem o familie mai mare tot aici, acasă.

Cum s-a schimbat viața voastră, reîntorcându-vă acasă?

Ca orice început, viața noastră a fost destul de zbuciumată și nu am știut în ce direcție o vom apuca. Știam că nu vom rămâne plecați o perioadă lungă de timp, dar nu aveam creionat nimic. Cu trecerea  timpului și cu multă răbdare toate s-au așezat iar în momentul actual avem o traiectorie bine stabilită. Din punct de vedere al timpului petrecut împreună putem spune că s-a mai subțiat, având job-uri în locații diferite, dar avem timp pentru o viața mai sănătoasă: gătit corespunzător, mișcare în aer liber și multe alte beneficii.

De ce și cum sfătuiți tinerii să evolueze în orașul lor natal, Bistrița?

După cum spuneam și mai sus, Bistrița este un oras care îți poate oferi satisfacție din multe puncte de vedere, îi trebuie doar dată o șansă și să ai puțina răbdare. Bineînțeles, părerile sunt împărțite, diferă de la individ la individ, la felul cum percepe fiecare aspectele vieții, cum se raportează la ele vis-à-vis de conjunctura în care se afla.

Regretați momentul întoarcerii?

 Dacă e să regretăm ceva în viață, nu tindem să dăm vina pe cineva/ ceva, mai mult pe un oraș sau o comunitate întreagă. Dacă ar fi să punctăm ceva ar fi faptul ca într-un anumit punct al vieții nu am făcut mai mult sau poate nu am făcut cât puteam noi de mult. În niciun caz momentul întoarcerii, mai ales că a fost făcut în locul cel mai drag, acasă. Încurajăm, pe cât de mult posibil, ca perioadele de creștere, formare, dezvoltare și activare profesională a oricărei persoane, să fie făcute “acasă”, în România.

Cărei realități românești vă este greu să vă adaptați?

După cum spuneam și mai sus, credem că depinde foarte mult de cum te plasezi tu în funcție de conjunctura în care te afli, mai mult decat mediul ambiant. Până în momentul de față nu ne-am lovit de nicio provocare din “realitatea românească” de care sa nu putem trece sau să ne încurce într-un fel sau altul. Poate uneori găsim plictisitor în Bistrița faptul că orașul e “mort” după ora 23, dar vom rezolva și acest aspect după ce vom avea copii.

Interviu realizat de Gabriela Speriuș