Interviu cu Remus Drăgănescu, realizat de Octavian Moldovan: “Iubitorii handbalului bistrițean sunt de invidiat”

1)-Știu că dumneavoastră sunteți unul dintre cei mai respectați, cei mai apreciați oameni din handbalul românesc. Mi-ar plăcea să ne spuneți despre activitatea dumneavoastră de formator de antrenori. Cum se formau antrenorii în perioada în care dumneavoastră v-ați ocupat de asta? Credeți că există diferențe față de modul în care se formează acum antrenorii de handbal?

a)-Aș începe să vă spun cum se formau antrenorii înainte de anul 1990 :  

Varianta 1- Studenții IEFS (institut de 4 ani), singurul din țară era la Bucuresti, din anul trei urmau cursurile de specializare pe ramura de sport. În vara anului 2 și 3 studenții participau la o tabără de pregătire de o lună, (8 grupe fete, 8 grupe băieți)) a sportivilor selecționați de FRH, fiecare grupă avea un antrenor dintre cei mai buni din țară (desemnat de FRH) și un student practicant (desemnat de IEFS). Activitatea era coordonată metodic de mari antrenori cu experiență din țară (ex.: Prof. Cercel-Iași; Popesu Colibași-Brașov, Arthur Hofman –Ploiești, ș.a.). Pe lângă antrenamentele practice se țineau și lecții practico – metodice și teoretice. Acești studenți, la absolvire, primeau categoria a-II-a de clasificare ca antrenor, dupa 3/5 ani de activitate aveai dreptul de a susține examen de promovare la categoria a-II-a, iar după alți 2 ani puteai susține examen pentru categoria a-I-a. 

Varianta 2- Absolvenții facultăților de 3 ani (pedagogice –Iași, Galați, Timișoara, Craiova, Cluj și Oradea) puteau să obțină calificarea de antrenori dacă urmau la fără frecvență curs de doi ani la școala de antrenori din București – organizată de Ministerul Sporturilor, după care obțineau categoria a-IV-a. 

b) Cum am procedat eu cu privire la formarea antrenorilor, dupa anul 1990, când am devenit prin concurs antrenor federal: 

În anul 1990 s-a constatat că este o mare criză de antrenori, astfel că pe lângă IEFS București, cu specialiștii (profesorii) de acolo, s-a făcut un curs de doi ani, cu două module pe an, de câte o lună. Puteai să participi dacă ai fost sportiv de performanță, cu diplomă de bacalaureat. Au absolvit în prima promoție  circa 100 de antrenori. Programa cuprindea: Teoria și metodica antrenamentului sportiv (handbal), anatomie-biomecanică, fiziologie, psihologie, pedagogie, ș.a. 

In 1993/1994 s-a înființat SNFPA (școala națională de formare și perfecționare a antrenorilor), independentă de institutele de Educație Fizică și Sport, fiind coordonată de MTS, cu durata de doi ani, cu cursuri modulare de două ori pe an, de una/două săptămâni. 

2)-În calitatea dumeneavoastră de antrenor federal, ați supervizat activitatea la junioare și senioare. În calitate de coordonator al secției de handbal, la o echipă de club, ați urmărit formarea de jucătoare pentru prima echipă. Cum credeți că ar trebui să decurgă formarea tinerelor jucătoare?

a) Ca antrenor la Brașov (16 ani), am antrenat juniori 3;2;1 (masculin și feminin), unde am câștigat 5 medalii de aur și încă vreo câteva de argint și bronz. La seniori, am antrenat Rulmentul Brașov, cu care am promovat din Divizia B în Divizia A, am câștigat Campionatul Național, Cupa României și am ajuns în semifinala Cupei Campionilor Europeni, loc 3/4 (actuala Liga Campionilor). În lot erau șase sportive promovate de la junioare ( Oaca (Țârcă), Neica (Ilie), Tache (Berbece), Mureșan (Călin), Demeter (Petre), Bondar.  La seniori am antrenat pentru o perioadă scurtă Dinamo Brașov, unde în lot erau aproximativ  opt sportivi crescuți de mine la echipa de juniori. 

b)-În calitate de antrenor federal, am încercat să gestionez împreună cu colegii mei activitatea tehnică a secției feminine, care era paralelă cu cea masculină, am schimbat sistemele competiționale naționale de juniori, am introdus prima dată campionatul național de juniori 3, ulterior și de juniori 4, iar după aceea mini handbalul. Am mărit numărul de jocuri anuale susținute de un sportiv, am făcut selecții regionale, apoi naționale, prin înființarea “Cupei selecționatelor de serii”, unde antrenorii echipelor de pe primele locuri din serie  deveneau selecționerii acestor echipe. Treceau prin sita selecției unei generatii peste 100 de sportivi/sportive anual. 

c)- Cu privire la antrenori, în perioada cât am activat la FRH, am avut privilegiul de a lucra cu antrenori formați în sistemul vechi (cu IEFS). Selecționam la loturile naționale profesori/antrenori care făceau performanțe pe plan național, cei care formau echipe sau sportivi de perspectivă si încercam să implementăm împreună sistemul de pregătire unitar al FRH (concepția de selecție și pregătire a handbalului românesc stătea la bază). 

3)-Este importantă obținerea de rezultate cu echipa, ori să se formeze câteva jucătoare pentru prima echipă? Există metode diferite de antrenamente la echipele de junioare de la noi din țară, față de cele din alte țări europene, de exemplu Ungaria, Franța, Danemarca? Există o diferență de mentalitate ale jucătoarelor românce față de cele din țările care se bat la medalii în competițiile internaționale?

-Aveți aici o succesiune de întrebări și încerc să răspund pe rând : 

a)-Rezultatele vin în urma pregătirii individuale și coletive a sportivilor. Se spune că “victoriile aduc victorii”, aduc încredere , aduc plăcerea și motivația de a te pregăti mai mult și mai bine, de a ajunge să faci înalta performanță, de aceea în echipele bune/fruntase se găsesc și sportivii cei mai buni. 

b)-În anii 2000 am scris  și publicat un articol, în care arătam că în Europa sunt mai multe școli cu particularități diferite de dezvoltare a handbalului: școala nordică (Suedia, Norvegia, Danemarca, ulterior a apărut Islanda, iar acum Insulele Feroe), școala franceză (Franța, Spania), școala germană (Germania, Olanda, Austria și Elveția), școala yugoslavă și școala rusă. Atunci noi ne-am inspirat din toate și am adaptat metodologia la condițiile noastre. Între timp lucrurile au evoluat și schimbat, iar noi se pare că am rămas pe loc, sau chiar am regresat (vorbesc rezultatele). 

c)-Consider că mentalitatea de învingător se crează în procesul de pregătire, antrenament, educație sportivă. Dar pentru a obține performanțe înalte trebuie să asiguri și să faci lucruri deosebite/speciale, unele vechi adaptate la condițiile actuale, dar și unele noi care apar sau le creezi, în funcție de situația în care te afli.

4)-Spunea cineva, în urmă cu mai mult timp, că reușita individuală în handbal este urmare a rezultatului dintre 80% muncă și 20% talent. Sunteți de acord cu asta? Cât este de importantă disciplina sportivului, munca, dorința de afirmare? Reușita prin talent, dar cu muncă mai puțină este posibilă?

a)-Teoria antrenamentului și sportului precizează principiile performanței pe care nu le putem comenta, dar se spune că pentru a face mare performanță trebuie să se întâlnească câțiva factori: *Sportivul cu calități motrice, mentale, cu temperament, cu voință; *Antrenorul priceput și devotat/dedicat; *Cadrul organizatoric  și ambientul (sala, echipament, competiții adecvate, s.a.); *Motivația psiho-afectivă, nivelul de cultură, standard de viață adecvat. În concluzie, se spune că performanța este egală cu cantitatea de transpirație pierdută la antrenamente. 

b)-Disciplina este foarte importantă pentru că înglobează respectarea principiilor antrenamentului sportiv: pregătire, alimentație, refacere, recuperare, ș.a, pentru autodepășire și a întrece barierle umane. 

c) Nu cunosc sportivi talentați care au obținut performanțe fără o muncă coordonată și bazată pe principii științifice. Cunosc în schimb sportivi care se trezeau foarte devreme dimineața, ca să facă antrenament. Cunosc sportivi care în anumite perioade au facut chiar și 3-4 antrenamente pe zi, cunosc sportivi care în anumite perioade au făcut antrenament/efort până la senzația de vomă. 

5)-Credeți că pentru un sportiv, în perioada de formare, este importantă plăcerea de a juca, de a se antrena? Sau mai important este un stimulent financiar?

a)-Sunt convins că atât în perioada de formare, cât și la maturitate, domină plăcerea de a juca, de a se întrece cu sine, cu colegul, cu adversarul. 

6)-Ce ne puteți spune despre omul Remus Drăgănescu, în afară de pasiunea lui pentru handbal?

- Despre mine prefer să facă aprecieri cei care m-au cunoscut, eu am încercat să fac întotdeauna ce a trebuit, nu ce am vrut să fac, și am încercat să fac numai bine. 

7)-Ne-ați putea spune care ar fi echipa ideală a momentului, la handbal feminin?  

-Echipa ideală trebuie să fie compusă din sportivele cu cele mai bune calitați motrice, psihice, cu o bună stare de sănătate, modeste, cu dorința de a face înaltă performanță internațională, cu mare încredere în ele, care se pot sacrifica necondiționat pentru interesul echipei naționale. 

8)-În final, v-aș ruga să ne spuneți câteva gânduri pentru cititorii infobistrita.ro, pentru spectatorii echipelor de handbal, dar nu numai!

 a)-Iubitorii handbalului bistrițean sunt de invidiat că au o sală polivalentă minunată, au reușit într-un timp foarte scurt să facă o echipă de senioare competitivă și un sistem piramidal de dezvoltare a handbalului juvenil în județ, toate acestea cu sprijinul necondiționat, plin de pasiune, perseverență și strădanie al factorilor decizionali ai județului și orașului, care dovedesc că sunt mari pasionați ai sportului.  

b)-Aș dori ca handbalul să devină o disciplină sportivă mult mai raspândită la nivel național, să fie practicată și în localitați mai mici, în comune și sate, să fie sprijinit de instituțiile sociale/politice/UAT-uri și de cele private. Să existe o lege a sponsorizarii eficientă. 

Să dispară animozitățile din lumea handbalului. 

Să existe o școală de formare a antrenorilor la nivel național, condusă de personalități (profesori), care să implementeze o concepție unică a handbalului românesc. 

Să existe la nivel național (FRH) sisteme competiționale eficiente, de la juniori IV la seniori, prin care să se asigure un număr mult mai mare de jocuri într-un an competițional, în funcție de vârsta (minim 30-50 / pe an)