INTERVIU cu Laura Pristăviţa, realizat de Octavian Moldovan, despre handbal şi viaţa după cariera de handbalistă

1.Laura, ce faci acum, stai departe de handbal?

- Bună , acum sunt mai mult acasă cu familia (cei mici au nevoie de prezența mea ) și zilnic la radio (2 ore din zi le petrec acolo, aș putea spune că e tot un fel de antrenament), chiar dacă sunt departe de handbal … el face parte din viața mea. fie că vreau sau nu, urmăresc în continuare echipa Bistriței și aștept reînceperea campionatului , știu că și fetele încep curând pregătirea oficială, țin legătura cu câteva din ele și ne întâlnim când le permite programul. Deci nu sunt chiar departe de handbal, dacă pot să glumesc puțin, cred că el încă se ține de mine.

2.Îmi aduc aminte că pe finalul carierei tale de jucătoare ai intrat în meciuri, având probleme medicale, dar puțini știu asta. Te vedeam la meciuri jucând de parcă nu era nicio problemă. Mă uitam la fotbal, unde jucătorii se tăvălesc pe jos la cea mai mică atingere. Tu de ce nu te tăvăleai pe jos, atunci când o adversară îți dădea un cot în coaste, te împingea în săritură? Nu ar fi făcut parte din spectacol, să vadă spectatorii tăvălelile pe jos, intervenția echipei medicale, strigăte ca din gură de șarpe, după ce o adversară te trăgea de tricou?

- Uneori eram chiar acuzată de prea mult fair-play (mă deranjau acuzele acestea) … nu îmi place teatrul de genul ăsta nici în viața de zi cu zi, și asta se reflecta și în sport, probabil și în viitoarele profesii ce o să le practic. Erau și momente în care regretam că nu am dramatizat puțin anumite împingeri/ trageri, poate reușeam să “păcălesc” sau să impresionez arbitrii … dar pur și simplu nu mă pricepeam. Și nici nu doream, până la urmă cam acesta e adevărul. Am jucat accidentată, cu dureri sau stări de rău, de foarte multe ori, nu doar acum pe final, însă a fost decizia mea și nu îmi plâng de milă și nici nu vreau să mă laud cu acest aspect. Nu sfătuiesc sportivii să facă asta, nu e un lucru pozitiv. Mie, probabil, îmi dădea o stare de care aveam nevoie în acele momente și mă ajuta să îmi autodepășesc anumite limite .

3.Atunci cand jucai la Gloria, uneori jocul nu mergea. Adversarele vă analizaseră jocul, schemele nu mergeau, ori echipa prindea o zi mai slabă. Dar coechipierele știau că veneai tu cu ceva, care să rezolve atacul, inventai ceva la care adversarele nu se așteptau. Cum te simțeai, știind că trebuie să scoți mereu câte un iepure din joben?

- Trebuie să recunosc că o perioadă mă supăra foarte tare această replică, care îmi era repetată chiar și de antrenori, eu îmi doream să joc mereu, nu doar când era “groasă”, mă obișnuisem să joc aproape tot meciul și îmi lipsea foarte mult jocul. Mi-a fost greu să îmi accept acest rol, însă faptul că ceva se schimba odată cu intrarea mea pe teren a mișcat ceva și în interiorul meu și am ajuns să îmbrățișez acest rol, uneori chiar să îl aștept să văd dacă funcționează și de această dată. Era mereu o provocare pentru mine să intru în momente dificile. Știam că treaba mea nu mai era neapărat tehnico-tactică …

4.După ce ai devenit o jucătoare cu experiență, ai fost socotită o apărătoare de bază. Spunea cineva odată, despre o jucătoare româncă foarte robustă, că “de intră aia în tine, zbori 5 metri”. Ți s-a întâmplat să intre în tine o jucătoare puternică, iar tu să nu fii pregătită pentru asta, să “zbori” câțiva metri?

- Da , chiar mi s-a întâmplat să mă prindă nepregătită. O singură dată, dar a fost cel mai puternic contact din postura de apărător … și atunci a fost singurul moment în care chiar m-am simțit firavă nu eram eu masivă oricum, dar aveam atuurile mele. Acea jucătoare era un inter, și am riscat puțin inconștient în acel moment, fiind masivă și în viteză, e clar că am ajuns victimă. 

5.Tot ca apărătoare, jucând în zona centrală, te întâlneai mereu cu pivoții adverși. În afară de ceea ce se vede, sau nu se vede, din tribune sau de la tv, unde apărătoarele se folosesc de diverse trucuri pentru a bloca adversarele, nici pivoții nu sunt uși de biserică, se folosesc și ele de coate, șolduri, unghii. Ai întâlnit vreodată un pivot profesionist, care să joace regulamentar?

-Am întâlnit mulți pivoți cu un joc curat, îi admiram foarte tare știind și ce fel de apărători mai sunt și prin alte echipe. Și ce am observat eu, e că pivoții mai mici sunt cei care abuzează mult mai mult de tot felul de trucuri, nu cei masivi .

6.Îmi poți spune cel puțin un moment haios din cariera ta de jucătoare, de pe terenul de joc, la antrenamente, în vestiar?

-Cele mai haioase momente pentru mine erau acelea când ne împiedicam la antrenamente , sau când ne jucam fotbal, volei, smash ball (trebuia să lovim mingea cu mâna pentru a da gol). La fotbal exersam tot felul de driblinguri (erau eșuate, groaznic de amuzante multe din ele, cu anumite jucătoare ajungând pe parchet, împiedicându-se, dând pe lângă minge, sau șutând total aiurea, sau chiar în colega ei, au fost momente când au fost țintiți și antrenorii … multe momente au fost). Am avut și câteva de interior, care o să rămână ca amintiri personale. 

7.Erai un lider pe terenul de joc, dar și în afara lui. La un moment dat venise la echipă o jucătoare despre care auzisem că este mai dificilă, cu “gura mai mare”. Am întrebat pe cineva dacă în aceste condiții este un transfer reușit, dacă nu va deteriora atmosfera în vestiar. Mi s-a spus că “o rezolvă Laura!”. Cum te impuneai în fața colegelor, ridicai tonul, ca sî vadî cine e șefa? Sau te impuneai prin prestanță, prin exemplul pe care îl dădeai coechipierelor?

- wow , mulțumesc pentru această informație . E prima dată când aud asta, după atâta timp, e foarte amuzant.  Poate a spus-o într-un mod pozitiv, sau cel puțin așa sper. La modul că “scoate Laura ceva bun de acolo “. Nu ridicam tonul, nu a fost nevoie niciodată, poate doar în anumite momente ca atenționare când era harababură și doream sau trebuia să le transmit ceva (au fost foarte puține momente în care am fost mai dură și am spus cuvinte mai grele, dar nu a fost nevoie să ridic tonul pentru a fi ascultată). Doar cât să ne adunăm și să putem discuta … nu știu ce făceam și cum făceam asta, poate modul meu de a fi, atitudinea mea atât ca sportiv cât și ca om, și faptul că eu le tratam cu respect pe fiecare în parte făcea ca totul să curgă natural și într-un mod blând. Eram răsplătită cu aceeași monedă.

8.În acest moment stai departe de handbal, ai timp pentru familie, pentru a petrece mai mult timp liber. Când ai prea mult timp liber, îți vin tot mai multe idei. Eu mă gândeam să te întreb dacă ți-ar plăcea să antrenezi la copii și juniori, la una dintre grupele de handbal din Bistrița. Este ok dacă răspunzi, dar nu aceasta este întrebarea. Românul este priceput la multe: sport, agricultură, politică, economie, etc. Văd frecvent postări în care unii își dau cu părerea despre selecțiile la echipele naționale, despre capacitatea unor politicieni, despre metode de cultivare a … smochinului (să zicem), despre investiții, dar și multe altele. Ție ce ți-ar plăcea cel mai mult să faci, dacă ai decide că vrei să începi o activitate?

- Îmi place să lucrez cu oamenii, se pare că și activitatea ce o am acum m-a adus tot în jurul oamenilor, chiar dacă de la distanță de această dată. Legat de partea de antrenorat, nu am pregătire în această direcție și momentan nu îmi doresc să o iau în această direcție, oricât de dragi mi-ar fi copiii, mai ales că îi și cunosc pe mulți. Mă gândeam că o să fac total altceva, în direcția medicală poate (având școala de asistent medical), dar viața mă poartă după placul ei și momentan îmi place foarte mult ce fac și în ce proiecte mai sunt implicată, mă bucur de aceste oportunități care de fapt sunt niște provocări destul de mari, neavând experiență , însă învăț de la cei mai buni și mă adaptez. Dacă o să apară și alte provocări pe parcurs, potrivite stilului meu, sper să am curaj să le accept .

9.In afară de handbal, ce pasiuni ai?

- Pasiunile sunt de multe feluri, nu știu cu care să încep … îmi place să fac prăjituri (am descoperit pasiunea asta de câțiva ani buni), nu demult tare am descoperit ca îmi place să scriu, și obiceiurile mele (dacă pot fi numite pasiuni) sunt multe, îmi place să citesc, îmi plac plimbările, călătoriile, drumețiile, natura în general, dansul, muzica … îmi place să socializez și să cunosc oameni.

10.Acum ceva timp am scris un articol despre mâncarea preferată. Acela era o satiră. Ție îți place sushi?

- Nu mănânc foarte des, dar dacă mănânc, prefer să fie cu legume. Nu sunt prietenă cu “animalele de baltă “, așa glumesc eu legat de pește și fructe de mare.

11.Acum ești o femeie care toată viața a făcut sport, care a făcut mișcare. Le recomanzi copiilor să facă mișcare, să facă sport? Chiar și șahiștii fac exerciții fizice, ca să se mențină într-o formă fizică bună. Copilului tău ce sport i-ai recomanda să facă?

- Da, chiar recomand și nu doar pentru că am făcut sport de performanță. Și nu recomand neapărat sport de performanță, este nevoie de mișcare, mișcare multă și în natură, sunt atât de multe activități ce ajută la o dezvoltare fizică frumoasă. Eu am început cu mișcarea în fața blocului, ca mulți dintre noi, mereu ne jucam câte ceva după școală, în vacanța de vară făceam mișcare la bunici (la câmp, la animale). Și nu doar copiilor, și noi adulții trebuie să continuăm să facem mișcare. Mi-am promis că nu intervin în direcția asta, dacă dorește să facă sport și are nevoie de părerea mea, o să fiu alături de el. Noi, părinții, am practicat handbal și rugby … nu vrem să îl influențăm într-o anumită direcție, și dacă mă crezi, nu știu care e cel mai sănătos sport pentru a-l recomanda cuiva, mai ales copiilor mei. M-aș bucura să învețe să înoate pentru început.

12.Un gând pentru cititorii infobistrita.ro, te rog!

-Zile faine vă doresc și numai bine tuturor! Mulțumesc pentru ocazia de a zâmbi, amintindu-mi despre astfel de momente .