INTERVIU. Cristina e barber într-o frizerie modernă pentru bărbați, în Bistrița (FOTO)
Barberinos a fost deschis în pandemie, chiar la începutul anului 2020, o afacere cu un început şi o tematică promiţătoare. Avea să schimbe multe opinii distorsionate cu privire la o simplă „ frizerie”, Dan Adrian Lăcătuș, managerul Barberinos, şi-a gândit propria afacere precum un concept nou unde oamenii beneficiază de cele mai bune servicii şi relaxare.
„Suntem extrem de multumiți și le suntem recunoscători clienților că au încredere în noi. De la o zi la alta, numărul clienților e tot mai mare si feedback-ul e realmente cel dorit! Asta datorită muncii și, nu în ultimul rând seriozității și respectului față de client, pe care îl au colegii noștri! Pentru viitorul apropiat, încercăm să adăugăm posturi noi de lucru, iar pe această cale, le încurajez și sperăm să își facă curaj, pentru acest job, cât mai multe frizerițe! De asemenea oferim cafea, terasă gratuit, consolă PlayStation pentru clienții noștri! Cu acest concept am început” a povestit Dani pentru InfoBistrița.ro, însă partea și mai spectaculoasă este faptul că, în salonul lui, o vom găsi pe Cristina, barber de 3 ani.
Pe Cristina o găsiți la Barberino`s Barbershop , cu programări pe aplicația Mero disponibilă pe AppleStore sau GoogleStore sau la 0745.599.956. Salonul este situat pe str. Crinilor, Nr. 8, în Bistrița. Link pentru programări: https://mero.ro/p/catalin-roman
Pasionată de latura înfrumuseţării, Cristina ne va povesti despre meseria atipică de barber, despre cum lucrează o femeie în lumea bărbaţilor şi cine produce un stres mai mare între femei şi bărbaţi, în materie de înfrumuseţare.
1. Câteva lucruri despre tine.
Mă numesc Trombitaș Cristina, sunt din județul Bistrița-Năsăud și primul lucru pe care pot să-l spun despre mine este că nu renunț foarte ușor la ceea ce îmi doresc cu adevărat să obțin. Oricât ar fi de greu sau de lung “un drum” nu renunț la ceea ce îmi propun să fac. Îmi plac provocările și mereu încerc să ajung la cel mai bun rezultat și la cea mai bună versiune a mea. Orice zi este o șansă de a evolua, atât pe plan profesional cât și pe cel personal! Sunt foarte ambițioasă și, deși am avut destule piedici, nu am vrut să renunț la ceea ce mi-am propus să devin. Mereu am fost deschisă la noi experiențe și la orice învățătură venită din partea cuiva și sunt pe principiul că orice se întâmplă în viață, se întâmplă cu un scop. Doar că noi dirijăm puțin acțiunea, este important să ai oamenii potriviți care să te încurajeze și să te îndrume într-un anumit sens. Aș încuraja toți oamenii de orice vârstă, dar mai ales tinerii, să își urmeze pasiunile și visele. Atunci când faci ceva ce iubești si ești pe zi ce trece mai mulțumit de reușitele tale nu o să simți niciodată că muncești în această viață. Dacă o faci cu drag și totodată poți să îți câștigi și traiul din asta, este cel mai mare câștig.
2. Care este relaţia ta cu Bistriţa?
Relația mea cu Bistrița este una destul de strânsă pentru că mereu m-am gândit că ar fi orașul perfect unde să îți desfășori activitatea pe plan profesional, indiferent de domeniu sau chiar să locuiești, să îți petreci timpul liber, având in vedere că nu e precum un oraș foarte mare, nu e aglomerat și sufocant, e un oraș unde ai liniște, dar nu e nici ca un orășel mic unde să nu ai prea multe oportunități și care să-ți fure ocazia de a evolua și a te dezvolta. Pentru mine, este un oraș foarte potrivit.
3. Cu ce te ocupi şi dacă ţi-ai dorit dintotdeauna să faci acest lucru?
În prezent sunt barber, practic această meserie aproximativ de 3 ani, nu mi-am dorit dintotdeauna să devin barber, dacă aș fi fost întrebată în urmă cu câțiva ani ce vreau să fac după ce termin liceul, nu știam ce să răspund. Deși aveam înclinația asta de mult, nu mi-am dat seama niciodată că aș putea face o meserie din asta, îl tundeam acasă ocazional pe fratele meu, fără vreun curs sau vreo ustensilă profesională, mereu le sugeram colegilor mei de la liceu unde să meargă să se tundă sau ce tip de tunsoare să își facă. Am prins drag cu adevărat de aceasta meserie atunci când am mers cu prietenul meu într-un barbershop să se tundă și frizerul lui de pe atunci povestea așa frumos despre meseria lui și despre ce își dorește să facă in continuare în meseria respectivă, încât atunci am luat decizia că o să încerc să merg pe drumul acesta. Nu mi-a fost foarte ușor, pentru că a apărut pandemia și a fost o piedică foarte mare din prima pentru mine, atunci când am deschis propriul barbershop, dar nu am renunțat. Am continuat într-un alt salon, mai mult se aranjau femei acolo, a fost ok dar am simțit că pot mai mult și am decis că vreau să evoluez să mă pun la noi încercări și să îmi depășesc condiția și am găsit oportunitatea asta la Barberino’s Barbershop, unde am fost primită cu mult drag. Și în prezent nu aș putea să-mi imaginez că fac altceva, iubesc această meserie pe care o poți duce la un nivel de artă, care este într-o continuă evoluție și mereu ai de învățat câte ceva nou.
4. Cum practică o femeie servicii de înfrumuseţare pentru bărbaţi? Oferă bărbaţii mai multe încredere serviciilor oferite de o femeie în materie de înfrumuseţare, faţă de serviciile oferite de bărbaţi?
O femeie practică servicii de înfrumusețare pentru bărbați la fel cum o femeie poate practica orice altă meserie, dacă ai pasiune și îți place cu adevărat ceea ce vrei să faci, nu cred că se fac diferențe între o femeie și un bărbat. Fiecare client își alege tipul de barber pe care și-l dorește, în funcție de tehnicile folosite pe parcursul tunsului, de styling, de rezultatul final, de cursuri, chiar și de personalitate se ține cont. De multe ori am auzit “mă las pe mâna ta” atunci când întrebam clientul cum să îl tund sau aranjez, ceea ce îți arată că are încredere deplină în tine. Fiecare client pune accent pe chestii diferite, fapt pentru care noi trebuie să ne mulăm după client și să încercăm să iasă cât mai mulțumit din salonul nostru, iar el dacă ne alege și, mai ales, dacă revine, însemnă că rezonăm și e mulțumit de serviciile pe care le oferim. Deci din punctul meu de vedere, încrederea este în egală măsură și pentru un serviciu prestat de o femeie si pentru un serviciu prestat de un bărbat.
5. Cum lucrează o femeie într-o lume predominant a bărbaţilor?
O femeie lucrează într o lume predominant a bărbaților foarte ușor, atât timp cât te adaptezi ușor în diferite situații. Deși la început am pășit încrezătoare într-un necunoscut, pe parcurs mi-am dat seama că atât timp cât ai mediul potrivit pentru tine și o echipă frumoasă și te întorci la locul de muncă cu drag, nu contează nimic altceva... de cele mai multe ori mai bine te înțelegi cu un bărbat decât cu o femeie. Sunt mai săritori și mai dispuși să te ajute decât ar fi o femeie. Acum colaborez cu o echipă nemaipomenită, cu o atmosferă plăcută, distractivă, cu colegi apropiați vârstei mele, le apreciez munca și încerc să învăț de la fiecare în parte câte ceva. Cât despre clienți, și ei sunt foarte deschiși, socializarea este și ea destul de importantă în meseria asta, respectul reciproc trebuie să fie acolo. În fiecare zi afli chestii noi sau te descoperi pe tine prin prisma unor situații. De regulă, incerci să aduci o vorbă bună clientului de pe scaun, să-i descrețești fruntea după o zi grea la muncă sau în cazul în care ai avut tu o zi grea, te ajută el pe tine cu o vorbă, o glumă.
6. Ai absolvit cursuri pentru această meserie?
Am absolvit un curs pentru această meserie, un curs unde am învățat foarte multe, am cunoscut oameni noi, cel mai mult se pune accent pe baze. Aveam de ales între un curs combinat, coafor și frizerie, dar știam de la bun început ceea ce îmi doresc așa că am ales un curs axat doar pe barbering (frizerie). Încă, de atunci am fost încurajată foarte mult de trainer-ul meu și chiar m-au ajutat foarte mult cuvintele lui. Și nu o să mă opresc aici, am în plan să mai merg la niște seminarii, niciodată nu strică mai multă informație. Oricum, din punctul meu de vedere, cel mai mult înveți din propria experiență și exercițiu, atunci când tu îți vezi greșeala sau reușita și o conștientizezi. Iar cea mai importantă este pasiunea, dar și cât de mult îți dorești să evoluezi, cât de bun îți dorești să ajungi. Dacă vrei cu adevărat ceva și nu ai posibilitatea, poți învăța chiar și de pe net pentru început, avem acces la nenumărate informații, dar trebuie să ai si pe cine să practici tehnicile și ceea ce înveți de acolo.
7. Sunt bărbaţii mult mai pretenţiosi decât femeile într-un salon de înfrumuseţare?
Bărbații sunt și ei destul de pretențioși, nici măcar nu știu dacă să numesc pretenție, mi se pare normal să îți dorești să arăți cât mai bine posibil, părul și barba sunt foarte importante la un bărbat, așa cum în primă fază haina îi face omului imaginea, părul bine tuns și aranjat îl avantajează și mai mult. Prima impresie, atunci când vezi un bărbat nearanjat/netuns, este că nu își oferă atenție asupra imaginii lui. Cel mai frumos moment e atunci când vezi cu ochiul liber cum îi schimbi omului înfățișare și cât e de mulțumit de rezultatul pe care tu împreună cu el l-ai obținut. Noi femeile, din punctul meu de vedere, suntem mult mai sofisticate și pretențioase, nu judec, și mie îmi place mult să fiu tunsă sau aranjată în cel mai bun mod, dar eu una nu aș avea răbdarea necesară să fac asta, mi se pare mult mai greu, complex și stresant.
Vă mulțumesc mult pentru răbdare și pentru că mi-ați oferit această oportunitate de a-mi reda povestea aici.
Interviu realizat de Gabriela Speriuș
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Un elev a căzut de la etajul școlii
24.02.2026
ULTIMELE COMENTARII
Alin
28.02.2026Toți cei care lucrează și fac ceva pentru orașul acesta sunt propuși să plece, iar tăietorii de frunze la câini din birouri, cei care au salariile cele mai mari, vor rămâne.
la articolul Reforma adiministrativă. Câte persoane ar urma să fie concediate din Primăria Bistrița
Paul
27.02.2026O reformă a schemei de personal la nivelul primăriilor este imperios necesară , deoarece în administratia locală din România există prea multi tăietori de frunze la câini plătiti cu salarii de lux, din banii cetățenilor plătitori de taxe și impozite. Astfel, cu câ...
la articolul Reforma adiministrativă. Câte persoane ar urma să fie concediate din Primăria Bistrița
Soldatul Svejk - în retragere
27.02.2026Ăștia-s din ăia care cică „au făcut retragere cu torțe” de trei ori pe an? Armată plină de popotari, generali și coate-goale neica-nimeni cu trei clase la seral. O adunătură cu uniforme de doi lei care merg la job doar să-vină ziua de soldă, în rest li se rupe ...
la articolul Doi soldați bistrițeni, traficanți de droguri, prinși de polițiști
votantul beat
27.02.2026No du-te neamule la razboi cu astfel de profesionist ratati. Vai de ea tara !
la articolul Doi soldați bistrițeni, traficanți de droguri, prinși de polițiști
COMENTARII