Instituția Prefectului schimbă fața activităților de vaccinare – în acest weekend, Imunizarea Altfel
Instituția Prefectului, în parteneriat cu tinerii de la Virtual Escape și primăriile celor patru orașe din județ organizează în acest sfârșit de săptămână noi activități de imunizare anti CoVid-19, cu serurile Pfizer și Johnson&Johnson, acțiuni desfășurate sub titlul „Imunizarea Altfel”. Campaniile Imunizarea Altfel, adresate îndeosebi tineretului, vor avea loc astfel: În parcul din Sângeorz-Băi, vineri […]
Instituția Prefectului, în parteneriat cu tinerii de la Virtual Escape și primăriile celor patru orașe din județ organizează în acest sfârșit de săptămână noi activități de imunizare anti CoVid-19, cu serurile Pfizer și Johnson&Johnson, acțiuni desfășurate sub titlul „Imunizarea Altfel”.
Campaniile Imunizarea Altfel, adresate îndeosebi tineretului, vor avea loc astfel:
- În parcul din Sângeorz-Băi, vineri și sâmbătă, în cadrul festivalului Roland Jazz Festival, între orele 15:00 și 21:00
- În Bistrița, pe pietonalul Liviu Rebreanu, sâmbătă și duminică, între orele 15:00 și 21:00
- În Beclean, la Băile Figa, sâmbătă și duminică, între orele 15:00 și 21:00
- În parcul din Năsăud, sâmbătă și duminică, între orele 16:00 și 21:00
Toate activitățile de vaccinare se vor desfășura într-o atmosferă de petrecere, cu muzică, iar pentru cele 15 minute de așteptare după administrarea vaccinului voluntarii Virtual Escape au pregătit activități surpriză (ateliere, experiențe Virtual Reality etc).
În plus, organizatorii au găsit niște beneficii care pot fi acordate celor care se vaccinează. Beneficiile sunt sub formă de vouchere, concepute diferit pentru fiecare din cele 4 orașe și conțin:
Pentru Bistrița:
– O intrare gratuită la ștrandul Codrișor
– Limonadă la Megapark
– Un voucher de 15% reducere la Lordinu
– Un voucher de 15% reducere la Pizza Mania
– Un voucher de 15% reducere la Conacul Verde
– Un voucher de 10% reducere la magazinul PASHA
– Un voucher de 10% reducere la magazinul MARECOM
– Un voucher de reducere atât pentru achiziții la punctele de lucru ale magazinului de accesorii de telefoane Spot GSM
– 15 minute de experiență Virtual Reality la Virtual Escape
– 20 lei reducere la achiziția de bilete la festivalul Hustle din septembrie
Pentru Beclean:
– O intrare gratuită la Figa
– Un voucher de 10% reducere la magazinul PASHA
– Un voucher de 10% reducere la magazinul MARECOM
– 15 minute de experiență Virtual Reality la Virtual Escape
– 20 lei reducere la achiziția de bilete la festivalul Hustle din septembrie
Pentru Năsăud:
– O cafea și o apă La Han
– Un voucher de 10% reducere la magazinul PASHA
– Un voucher de 10% reducere la magazinul MARECOM
– 15 minute de experiență Virtual Reality la Virtual Escape
– 20 lei reducere la achiziția de bilete la festivalul Hustle din septembrie
Pentru Sângeorz-Băi:
– O limonadă la Megapark
– Un voucher de 10% reducere la magazinul PASHA
– Un voucher de 10% reducere la magazinul MARECOM
– 15 minute de experiență Virtual Reality la Virtual Escape
– 20 lei reducere la achiziția de bilete la festivalul Hustle din septembrie
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon
la articolul Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026
COMENTARII