Instituția Prefectului anunță că toate proiectele PNRR ale beneficiarilor publici din Bistrița-Năsăud au fost finalizate
Toate cele 274 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și derulate de beneficiari publici din județul Bistrița-Năsăud au fost finalizate, anunță Instituția Prefectului.
Potrivit informațiilor transmise de Prefectură, obiectivul a fost atins la finalul lunii august, după ce, la începutul acestei luni, 14 proiecte se aflau încă în etapa finală de implementare.
Finalizarea tuturor investițiilor vine după o perioadă în care stadiul proiectelor a fost urmărit îndeaproape de prefectul Stelian Dolha. Acesta a menținut, în ultimele săptămâni, dialogul cu reprezentanții beneficiarilor și ai instituțiilor implicate, pentru ca lucrările să fie încheiate, recepțiile să fie realizate, iar documentațiile și celelalte proceduri administrative să fie finalizate în termen.
„Toate cele 274 de proiecte ale beneficiarilor publici sunt finalizate”, transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, subliniind că atingerea acestui obiectiv reprezintă un pas important în implementarea investițiilor finanțate prin PNRR la nivelul județului.
Proiectele derulate prin PNRR au vizat investiții realizate de autorități și instituții publice din Bistrița-Năsăud, iar încheierea lor presupune parcurgerea etapelor de recepție și a demersurilor administrative aferente.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
Penelistul
19.10.2026Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
Iuliu
19.10.2026Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
La Funtaine
19.10.2026Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță
COMENTARII