Infracțiuni la regimul rutier depistate în flagrant de către polițiștii bistrițeni
La data de 16 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au oprit pe Drumul Județean 173 direcţia de mers Budacu de Sus spre Şieu, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Budacu de Sus. În urma controlului efectuat, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio […]
La data de 16 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au oprit pe Drumul Județean 173 direcţia de mers Budacu de Sus spre Şieu, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Budacu de Sus.
În urma controlului efectuat, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
S-a constatat totodată faptul că o tânără de 27 de ani din Budacu de Sus, i-ar fi încredinţat șoferului, autoturismul, deşi ar fi cunoscut faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, fiind întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane fără permis, urmând documentarea faptei și stabilirii participației penale.
***
La data de 16 iunie a.c., pe Drumul Național 15A, la intersecția cu Drumul Județean 162, un tânăr de 27 de ani, din Teaca, a fost implicat într-un accident de circulație, intrând în coliziune cu un indicator rutier și cu un stâlp de pe marginea părții carosabile.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat ulterior la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, urmând documentarea faptei.
***
La data de 16 iunie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, au oprit pentru control pe Drumul Județean 171, în localitatea Spermezeu, un autoturism.
La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 26 de ani din Târlișua. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
În cauză, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, au întocmit un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
***
La data de 17 iunie a.c., după miezul nopții, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița, Biroul Rutier, au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani din Bistrița.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional.
Conducătorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul DRUG TEST 5000 motiv pentru care a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice, refuzând totodată și procedura de recoltare.
Polițiștii Biroului Rutier, au întocmit un dosar penal privind infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice, urmând documentarea faptei.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon
la articolul Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026Closca-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
COMENTARII