INCIDENT ȘOCANT! Un bistrițean, atacat de urs în lanul de porumb!

Un incident șocant a avut loc vineri seara pe Valea Șieului. Un tânăr a fost atacat de un urs, chiar în lanul de porumb, în satul Lunca, comuna Șieuț.

"În urma pagubei observate la lanul de mălai de pe vale, am dus câini pentru paza malăiului în aceasta seară. Legând unul dintre cânii, ursul și-a făcut apariția și m-a trântit, dar, din fericire, salvat de câini, am scăpat nevătamat. Sper să nu mai treacă nimeni prin ce am trecut eu", a povestit Ionuț Gordon.

Tânărul a explicat, pentru InfoBistrița.ro, că a văzut porumb distrus în unele zone și a decis să ducă câinii să păzească recolta. "Erau pagube, porumb zdrobit, nu știam că el stă chiar în lan. Am dus câini la căzătura, să nu mai vină dar, de fapt, el era acolo. Am 20 de ani, dacă nu mă salvau câinii, putea să mă omoare ursul! Sper să se găsească o soluție, cât mai rapidă, să apelăm la toate metodele pentru eliminarea acestor probleme", ne-a povestit Ionuț.

În urmă cu aproximativ o lună de zile, un incident similar a avut în aceeași comună Șieuț, tot într-un lan de porumb. Atunci, un bărbat a fost mușcat de un urs și, din fericire, a scăpat cu viață. S-a ales însă cu mai multe răni. 


Etichetele acestui articol sunt urs, sieut, vanatori

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing