Începerea noului an școlar în timp ce cazurile cresc. Stelian Dolha: ,,Din păcate, am intrat din nou într-o spirală a îmbolnăvirilor”
Colegiului Prefectural a organizat astăzi o ședință unde s-a discutat începerea anului școlar pe fondul unui număr foarte mare de îmbolnăviri cu COVID19. Subiectele principale ale ședinței s-au axat pe deschiderea anului școlar 2021-2022, prin prezentarea modului de desfășurare al activităților din școli și măsurile care se aplică începând de astăzi, privind prelungirea stării de […]
Colegiului Prefectural a organizat astăzi o ședință unde s-a discutat începerea anului școlar pe fondul unui număr foarte mare de îmbolnăviri cu COVID19. Subiectele principale ale ședinței s-au axat pe deschiderea anului școlar 2021-2022, prin prezentarea modului de desfășurare al activităților din școli și măsurile care se aplică începând de astăzi, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
,,Din păcate, am intrat din nou într-o spirală a îmbolnăvirilor odată cu luna septembrie. Nu se poate să ne ascundem după deget, deoarece suntem într-o situație mai mult decât îngrijorătoare, cu o escaladare a ratei îmbolnăvirilor. Se înregistrează din nou decese pe fondul îmbolnăvirilor Covid, am ajuns la o medie de 2 sau chiar 3 oameni pe zi care pierd lupta cu aceasta boală infernală și avem toate cele 9 locuri din secția ATI Covid ocupate. Sincer, cred că vom ajunge în același punct ca în septembrie anul trecut, acum că de la inceputul acestui an avem la dispoziție vaccinul salvator, e accesibil oricui și doar cine s-a încăpățânat să nu-l facă, a ajuns să nu fie vaccinat în prezent. 80% dintre aceste cazuri noi sunt persoane nevaccinate iar în privința cazurilor grave e vorba de peste 90% nevaccinați. M-am uitat pe statisticile de anul trecut din septembrie și le-am comparat cu ce avem acum. La nivel național avem 2226 cazuri azi, ;i aveam 1121 de cazuri anul trecut în 9 septembrie, adică o dublare, iar la nivel județean sunt de 5 ori mai multe.Începe școala săptămâna viitoare, de data aceasta nu ne mai putem permite să ținem cu lunile copiii acasă, pentru că deja e mult prea mult pentru aceste generatii, au pierdut și așa destul, va trebui să găsim soluții care să nu le pună sănătatea în pericol. Pe de altă parte, vinovați pentru situația în care se află elevii, suntem noi, prin nerespectarea măsurilor în perioada de relaxare a restricțiilor, și participarea la diferite evenimente.Din păcate, va trebui să revenim foarte repede la măsuri restrictive. Nunțile, botezurile, aniversările, tot ce înseamnă petreceri cu sute de oameni vor trebui supravegheate foarte strict, pentru că sunt sursele principale de contagiune. E nevoie de verificare strictă din partea DSP, Jandarmeriei, altfel ne vom trezi din nou cu suspendarea evenimentelor de acest gen: oamenii trebuie să ia în calcul asta, cei care și-au programat asemenea evenimente trebuie să se gândească foarte serios“, a transmis Prefectul Stelian Dolha.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
COMENTARII