Încep lucrările la capela din comuna Căianu Mic (FOTO)

Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, a anunțat demararea lucrărilor la capela funerară din localitatea Căianu Mic. Este vorba de un proiect important pentru comunitate și mult așteptat de localnici.

„Am început lucrările la capela funerară din Căianu Mic, un proiect mult așteptat, necesar și de mare folos pentru comunitatea noastră”, a transmis primarul Paul Știr.

"Mulțumesc Bunului Dumnezeu, Consiliului Local Căianu Mic, colegilor din primărie, precum și Pr. Paroh Gherghel Alexandru și Bisericii Ortodoxe din Căianu Mic pentru sprijinul și buna colaborare în derularea proiectului.

Obiectivul nostru este ca până la finalul anului viitor să finalizăm implementarea acestui proiect sau, cel puțin, să fim foarte aproape de realizarea lui”, a mai precizat Paul Știr.

Acesta a anunțat că, în perioada următoare, vor fi prezentate planurile pentru construcția altor capele funerare în satele aparținătoare comunei. În prezent, se lucrează la clarificarea situației juridice a terenurilor destinate acestor edificii.

Proiectul capelei din Căianu Mic se înscrie în seria investițiilor prin care administrația locală își propune să dezvolte infrastructura socială și să răspundă nevoilor reale ale locuitorilor comunei.



COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing