Incendiu puternic la o locuință din Viișoara (FOTO)

Un incendiu violent a izbucnit, joi după-amiază, la o casă din localitatea Viișoara, municipiul Bistrița, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de stingere și autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime.
Potrivit ISU, la sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la o locuință cu regim de înălțime parter plus mansardă, precum și la anexele gospodărești din apropiere. Exista un risc major de propagare la o proprietate învecinată și la o altă casă din imediata vecinătate.

În timpul intervenției, pompierii au evacuat din zona de risc o butelie de oxigen, eliminând un pericol semnificativ de explozie. Eforturile s-au concentrat pe localizarea focarelor și protejarea construcțiilor din jur.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

În urma incendiului, o suprafață de peste 200 de metri pătrați a fost afectată. Acoperișul și mansarda locuinței au fost distruse în totalitate, iar anexele gospodărești au suferit pagube majore. Datorită intervenției rapide a pompierilor, parterul locuinței a fost în mare parte salvat, iar extinderea incendiului la proprietățile învecinate a fost împiedicată.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea cercetărilor la fața locului.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing