Îmbrăcat în haine de polițist, i-a furat 25.000 de lei unui bărbat, pe stradă

La data de 16 aprilie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliței Județean Bistrița-Năsăud și ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au descins la locuințele a trei bărbați din Dej, cercetați în două dosare penale.

*DESCINDERI LA LOCUINȚELE UNOR PERSOANE, CERCETATE PENTRU COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI*

Perchezițiile au fost efectuate pentru administrarea probelor într-un dosar penal, în care polițiștii din Bistrița-Năsăud efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de șantaj, înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic.

Totodată, activitățile au vizat probarea activității infracționale, într-un dosar de tâlhărie calificată și uzurparea de calități oficiale, aflat în instrumentarea polițiștilor din Gherla.

La perchezițiile efectuate ieri, 16 aprilie, polițiștii au descoperit și ridicat obiecte și înscrisuri relevante pentru cele două cauze.

Totodată, au mai fost puse în aplicare două mandate de aducere.

Din investigațiile polițiștilor din Bistrița-Năsăud a reieșit faptul că un bărbat, de 36 de ani, din Dej, ar fi șantajat un bărbat, de 59 de ani, din Bistrița, pe care l-ar fi amenințat cu divulgarea unor materiale compromițătoare și astfel l-ar fi determinat să-i remită diverse sume de bani.

De asemenea, la data de 8 noiembrie 2024, acesta ar fi pretins că este funcționar al unei bănci și, cu ajutorul unui alt bărbat, de 31 de ani, din Dej, i-ar fi trimis un link bărbatului de 59 de ani și astfel ar fi reușit să-i acceseze conturile și să transfere și alte sume de bani.

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de 30.000 de lei.

Din cercetările efectuate de către polițiștii Biroul de Investigații Criminale Gherla a reieșit faptul că, în cursul lunii aprilie a.c., bărbatul ar fi purtat articole vestimentare ce imitau uniforma, abordând o persoană, pe strada Zorilor, din municipiul Gherla, sub pretextul legitimării.

După ce a intrat în posesia actului de identitate, acesta l-ar fi împins pe bărbatul în cauză, iar ulterior, l-ar fi deposedat de 22.500 de lei, pe care îi avea asupra sa, în borsetă.

În baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 36 de ani, urmând să fie prezentat magistraților, în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor criminalistic și pentru acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj și Bistrița-Năsăud, precum și al celor de la Biroul de Investigații Criminale Dej.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing