Horaţiu Paşca revine în antrenorat! A semnat cu o echipă de tradiţie din Polonia
Horațiu Pașca a semnat în Polonia! Va antrena o echipă cu 9 medalii în campionat!
Antrenorul care a pus bazele echipei bistrițene de handbal și a dus-o din liga a doua până în cupele europene a acceptat o altă provocare, scrie Sportul Bistritean.
Va antrena echipa MKS Piotrcovia, o formație de tradiție în handbalul polonez, aflată la al 32-lea sezon consecutiv în prima ligă.
Reprezintă orașul Piotrków Trybunalski, o localitate cu 66.000 de locuitori, aflat la 130 de kilometri de Varșovia.
În sezonul trecut, MKS a terminat campionatul pe 6 dar, în palmares, echipa are 9 clasări pe podium: campioană în 1993 și de câte 4 ori pe locurile 2 și 3.
Din acest an, conducătorii clubului au un proiect ambițios prin care vor să revină în prim plan, susținuți din plin de administrația locală.
Horațiu Pașca a fost solicitat intens în ultima lună și ieri s-a întâlnit cu șefii clubului. A semnat un contract pe un an, cu opțiune de prelungire și are ca obiectiv reconstrucția echipei și o clasare mai bună ca anul trecut.
Sursele noastre spun ca are același salariu ca la Gloria, peste 4000 de euro pe lună, plus bonusuri!
”Am ales MKS Piotrcovia, dintre toate opțiunile pe care le-am avut, în primul rând pentru proiectul pe care aceștia l-au propus, pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe toată perioada negocierilor și a condițiilor contractuale pe care aceștia mi le-au oferit, deloc de neglijat chiar și pt campionatul României.
Nu au avut un sezon prea strălucit anul trecut competițional. Au schimbat conducerea administrativă, au schimbat, banca tehnică si își doresc să revină pe podium în Super Liga Poloneză și competițiile continentale, iar obiectivul principal este formarea unei echipe competitive care să poată concura cu “granzii” campionatului, Zaglebie Lubin și MKS FUN FLOOR Lublin, mai vechea noastră cunoștință, din cupa EHF!
Chiar dacă am experiență internațională prin prisma celor 5 ani petrecuți la loturile naționale de seniori și tineret ale României si a celor două sezoane în care am jucat cu Universitatea Jolidon Cluj-Napoca și Gloria Bistrița în cupa EHF, acest pas pe care l-am făcut într-un campionat străin, este o mare provocare. Sunt absolut sigur că e o provocare ce vine să mă completeze, atât ca om cat si ca antrenor!”, spune Horațiu Pașca pentru sportulbistritean.ro
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Daniel
14.06.2026Cam târziu baga ro aletu
la articolul COD PORTOCALIU de furtuni, în mai multe localităţi din judeţ
Niculae Cristian - beclenar
14.06.2026Las că vin alegerile hienelor !! Zero barat Bogdănel-Ciolacu și cu Nicula- piticul mârlan neales de nimeni, demni lingăi de Vulguța și Tanda de la Craiova viitorii șefi de haită roșie. Minunat, chiar perfect. Iar Tigaie iese din scenă pe ușa din dos, penibil și hoțe...
la articolul Bogdan Ivan, noul președinte al PSD Bistrița-Năsăud: "Dacă vrei să ajungi departe, mergi în echipă!"
Mălai Grigore
13.06.2026Am făcut mămăligă din acest mălai, mi-a fost rău o săptămână, este chimical dopat . Preț avantajos pentru moarte sigură.
la articolul Porumb de calitate, direct de la producătorii locali. Disponibil la depozitul Riaprodcomis din Sânmihaiu de Câmpie
Pomorcu
12.06.2026Ar fi o partida buna cu Pomohaci un pedofil cu o codoașă nebună - cuplul ideal. Amandoi sunt din același sat dacă nu mă înșel poate sunt și neamuri :)
la articolul Ancuța Cârcu a dat în judecată firma YAWO SERVICES, pentru un prejudiciu de 2,4 milioane de lei (VIDEO)
COMENTARII