HANDBAL. Gloria e în mare formă! Două victorii în Cehia
Gloria pleacă astăzi din Cehia, de la Most, după un turneu în care a reușit două victorii cu echipe tari (Branic și MKS Lublin) și a suferit o înfrângere la limită (Thuringer).
A fost al treilea an consecutiv când Gloria participă la „Crystal Bohemia Cup”, cu rezultatele cele mai bune de până acum.
În 2020, în plină pandemie, echipa lui Horațiu Pașca a pierdut la 8 goluri cu nemțoaicele de la Thuringer și la 4 goluri în fața gazdelor din Most, scrie Sportul Bistrițean.
În 2021, cu danezul Kim Rasmussen pe banca tehnică, Gloria a pierdut la 7 goluri cu Thuringer și la 6 cu cehoaicele de la Banik Most, iar apoi a fugit acasă de la ultimul meci, pe care trebuia să-l dispute cu Perla Lublin, organizatorii căutându-i de urgență o înlocuitoare.
De data aceasta, bistrițencele au avut o evoluție bună, cu speranțe pentru sezonul care va începe la sfârșitul lunii.
În primul meci a fost 22-21 pentru Thuringer, după 10-10 la pauză și o repriză secundă în care Pașca a folosit mai mult jucătoarele tinere din lot.
În meciul 2, Gloria a câștigat clar cu echipa gazdă, 26-18. A fost un meci bun, în fața unei echipe calificate în Liga Campionilor, în grupă cu CSM București.
În meciul al treilea, disputat a doua zi dimineața, foarte aproape de precedent întâlnire, Gloria s-a mobilizat și a bătut pe Perla Lublin, vicecampioana Poloniei, echipă pe care a bătut-o și acum doi ani, în Campania de calificare în sferturile EHF.
A fost 28-27, după ce la pauză tabela arăta invers, 12-13.
”Consider că au fost meciuri bune pentru a ne face o idee clară asupra nivelului la care ne aflăm în acest moment. Am identificat părți bune și mai putin bune iar pe acestea din urmă sper să le corectăm cât de repede posibil”, spune Horațiu Pașca.
Antrenorul bistrițean nu a avut-o la dispoziție în acest turneu pe Cristina Laslo, rămasă acasă cu o ușoară întindere și nici pe nou venita Melinda Terec Geiger, aflată în urmă cu pregătirea după 3 ani de absență de pe teren.
Cea mai bună marcatoare în cele 3 meciuri a fost Nicoleta Dincă – 14 goluri, urmată de Nina Zulic – 12 goluri (desemnată MVP-ul turneului) și Laura Pristăvița cu 11 goluri.
Urmează un alt turneu tare, de vineri, din păcate în sala veche, după ce sala nouă nu a primit încă avize de funcționare. Vor veni franțuzoaicele de la Metz, maghiarele de la Ferencsvaroș și româncele din Vâlcea
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Jack Sasarmani
07.08.2026Ce e cu poza asta? E de pe Tinder sau din biroul mamei ? Imbecil, ai repetat, este ceea ce ți se potrivește și te îndemn să te consideri demnă reprezentantă a ceea ce creierașul tău de amibă poate discerne - imbecilă
la articolul Augusta Săsărman: “Poate dacă iluminații din Guvernul fantomă nu ar fura curent, am scăpa de criza energetică”
Flavius
07.08.2026Bună dimineața spânule, ce stilou aurit frumos ai de pozat cu el, că zgârie hatria, semn că nu prea îl foloseșți decât să dea bine pe Tik Tok, este proprietate personală sau din banii noștri ? Ce clip ieftin, gen Turc, ai semnat un contract de proiectare asta nu îns...
Calin Ciolac
07.08.2026Parcă a devenit bondoacă și boccie Marcela Motoc în selfiul acestui „senator” , și sala goală poi cum așa ? Sau nu este Marcela? Dar să credem pe Nicula, peste noapte un fin admirator de artă, ca și Ciolacu sau Grindeanu toți iubitori de arte...
la articolul Senatorul Cristian Nicula recomandă spectacolul „Fata din Curcubeu”: „Un spectacol care nu se privește, ci se simte”
Niculae
07.08.2026Piticul mîrlan Nicula, senatorul neales de nimeni și-a scos capul țuguiat din tufiș, a descoperit cultura, el care nici bună ziua nu știe da fără să râgîie bine, el „promovează” cică, să mori de râs nu alta
la articolul Senatorul Cristian Nicula recomandă spectacolul „Fata din Curcubeu”: „Un spectacol care nu se privește, ci se simte”
COMENTARII