HANDBAL. Gloria Bistrița câștigă cu Vâlcea, după un meci exploziv
Derby-ul dintre Gloria Bistrița – principala candidată la detronarea campioanei CSM București – și SCM Râmnicu Vâlcea – echipa motivată de un loc european și de setea de revanșă a antrenorului Florentin Pera, concediat de la Bistrița în februarie – a oferit un scenariu de meci total jucat pe parchetul Teraplast Arena.
Debutul partidei a fost ca un Marș a lui Radetzky pentru “oltence”. Conduse la atac de tandemul eficient Rebeca Necula – Hove Ulsaker (marcatoarea primului gol de la 7 metri), ele au controlat întreaga primă repriză, intrând la vestiare cu un avans consistent, scor 18-14. Apărarea Gloriei a fost fragilă, iar portarul Renata De Arruda a avut o primă repriză sub așteptări, cu doar 4 intervenții la 22 de șuturi.
Motorul revenirii Gloriei a fost pornit de schimbarea dintre buturi: Ana-Maria Măzăreanu a dinamizat defensiva. Cu So Delgado forțând pătrunderi decisive, gazdele au intrat într-o cursă acerbă de urmărire. Între minutele 40 și 45, Bistrița a avut nu mai puțin de patru șanse de a prelua conducerea, însă le-a irosit pe toate. Egalarea a venit târziu, grație unui gol spectaculos de la centrul terenului reușit de Lorena Ostase și a unui contraatac finalizat de Eva Kerekes, stabilind un echilibru dramatic la 27-27.
Final exploziv: golul lui Arcos și protestele lui Pera
Momentul culminant, mult așteptat de fani, s-a produs în minutul 54: o aruncare deviată a Patriciei Arcos a scuturat plasa, aducând Gloria în avantaj pentru prima dată în meci. Chiar și cu o dublă eliminare în tabăra lui Florentin Pera (Lund și Florica), Vâlcea a reușit să rămână în joc.
Echilibrul a persistat până în ultimele cinci minute. Aici, Patricia Arcos și-a asumat rolul de eroină, spărgând apărarea vâlceană cu pătrunderi pline de tupeu și hotărâre. Meciul s-a încheiat cu scorul de 35-33 pentru Gloria, cu protestele vehemente ale lui Florentin Pera la adresa brigăzii de arbitri formată din Theodor Șerbu și Andrei Vasilescu.
Gloria Bistrița urcă pe locul 2 cu 16 puncte și suflă tare de tot în ceafa celor de la CSM București, pregătind deja meciul din 20 decembrie cu Corona Brașov, echipă ce a acumulat 14 puncte. Liga Florilor se va încheia pe 23 decembrie cu meciul dintre CSM Galați și Gloria Bistrița.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
Penelistul
19.10.2026Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
Iuliu
19.10.2026Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
La Funtaine
19.10.2026Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță
COMENTARII