Grupare de trafic de droguri, destructurată. Un bistrițean era capul rețelei (FOTO-VIDEO)

La data de 3 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

S-a reținut că, în cursul lunii iulie 2022, bărbatul bănuit, împreună cu alți bănuiți, arestați preventiv în această cauză, ar fi constituit un grup infracțional organizat în scopul introducerii și vânzării în România de droguri de risc provenite din Spania.

Astfel, la data de 1 septembrie a.c., bănuitul ar fi ajutat la introducerea în țară a unei cantități de substanțe dopante cu grad mare de risc, disimulate într-un colet, respectiv 200 de fiole a câte 1 ml lichid, conținând o componentă activă de testosteron și aproximativ 10.000 de comprimate care conțin ca substanță activă oxandrolone.

Acesta ar fi ridicat de la o firmă de curierat și ar fi transportat coletul ce conținea substanțele dopante, în scopul comercializării.

De asemenea, în urma punerii în aplicare a 10 mandate de percheziție, au fost descoperite și ridicate cantități de droguri de risc, mai multe terminale mobile, precum și un autoturism de lux, de peste 120.000 de euro.

Totodată, în luna martie a.c., bănuitul ar fi ajutat la introducerea în țară a aproximativ 30 de kilograme de cannabis, iar în perioada iulie 2022 – martie 2023,  la  15 date  diferite, ar fi primit de la unul dintre bănuiți, cantități de droguri de risc (cannabis) în scopul comercializării.

La data de 3 septembrie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud  au dispus reținerea bănuitului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc (15 acte materiale), introducere în țară de droguri de risc, introducerea în ţară de substanţe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizaţie emisă de autorităţile competente și livrarea cu orice titlu, trimiterea ori alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor dopante cu grad de mare risc, fără drept.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud a dispus arestarea preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

“Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, serviciilor de combatere a criminalității organizate Maramureș, Giurgiu, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing