Gong final în turul Ligii a IV-a. Maieru și Monorul sunt liderii de toamnă!

Turul campionatului de fotbal județean, liga a patra s-a încheiat duminică, 13 noiembrie, cele două serii, nord, respectiv sud, stabilindu-și liderii de toamnă dar și echipele ”corigente”. Liderii toamnei sunt Maieru, respective Monorul. În seria Sud, Viitorul Budești este echipa care nu a câștigat nici măcar un singur punct, având 11 înfrângeri, iar Someșul Feldru, echipă care s-a bătut în vară pentr a accede cât mai sus în Cupa României abia respiră cu 2 puncte pe ultimul loc al clasamentului.

SERIA NORD

Astfel, în seria Nord, Silvicultorul Maieru rămâne până în primăvară pe primul loc cu 28 de puncte. Locul 2 revine Minerului Rodna cu 25 de puncte dar cu un meci în minus față de lider, iar bronzul temporar celor de la Progresul Năsăud cu 24 de puncta. Cele mai ”leneșe” echipe , adică cele care ocupă coada clasamentului sunt Hebe Sg. Băi și Dumitra cu câte 4 puncte fiecare, respectiv Someșul Feldru cu doar 2 puncte.

SERIA SUD

O serie în care liderii clasamentului s-au schimbat destul de des, ceea ce spune multe despre valorile apropiate ale loturilor echipelor aflate la vîrful clasamentului. Monorul a început în forță și termină turul pe primul loc cu 27 de puncte, în timp ce locul secund este ocupat de Sportul Beclean cu 26 de puncte. Pe podium termină și echipa Dinamo Uriu, 25 de puncta, formație care se susține doar din sponsorizări în fotbalul județean, primăria Uriu refuzând să contribuie la finanțarea echipei. În seria Sud avem și o ”perfomanță” cu minus: formația Viitorul Budești nu a reușit să câștige nici măcar un singur punct în 11 etape jucate. Deasupra ocupantei locului 10, stau Archiudul cu 6 puncte și Mateiul cu 7 puncte.

Returul campionatului județean se va relua la sfârșitul lunii martie.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing