Gloria Bistrița – Gloria Buzău 28-29. Elevele lui Pașca pierd pe mâna lor și pe fluierul arbitrilor
Gloria Bistrița avea nevoie de o victorie acasă, în partida cu Gloria Buzău, ca să se mențină între primele echipe din Liga Florilor. Meciul avea să fie însă unul foarte greu, nu deegaba Buzăul ocupa locul 4 în clasament, înainte de partida de la Bistrița. Cele două formații au dus luptă crâncenă pe toată durata […]
Gloria Bistrița avea nevoie de o victorie acasă, în partida cu Gloria Buzău, ca să se mențină între primele echipe din Liga Florilor. Meciul avea să fie însă unul foarte greu, nu deegaba Buzăul ocupa locul 4 în clasament, înainte de partida de la Bistrița.
Cele două formații au dus luptă crâncenă pe toată durata partidei. În fața unei apărări înalte, Horațiu Pașca trebuie să găsească soluții să-și surprindă adversarele. Și reușește, cel puțin în prima repriză, când jocul cu extremele Dincă și Moroianu a funcționat iar Rațiu a găsit spațiile mici între masivele apărătoare adverse. În apărare, Gloria Bistrița se descurcă destul de greu însă, Dana Rotaru și Ana Maria Simion reușind să marcheze destul de ușor în prima repriză. La pauză, scorul era 15-16 pentru Buzău, după un ultim atac finalizat cu bară de Ilyna.
În repriza secundă, Bistrița a avut o perioadă bună, în care a dat senzația că se poate impune, dar apoi a ieșit la rampă Raluca Petruș, care a înscris gol după gol, aducându-și echipa la plus trei (2o-23) în minutul 46. Meciul nu era jucat însă și elevele lui Pașca au arătat că pot scoate cel puțin un punct și reușind să egaleze, 27-27, în minutul 57, prin golul Andreei Tetean.
Finalul a fost însă a arbitrilor C.Belean din Mureș M. Sas din Bihor, care au eliminat-o gratuit pe Bloj, “nu au văzut” 7 metri pentru Bistrița la un fault în semicerc asupra Danei Rațiu și au validat un gol al Anei Maria Simion, deși călcase clar semicercul. Gloria pierde cu 28-29, după un final în care Horațiu Pașca a văzut roșu pentru că a intrat în teren pentru a protesta, eliminat fiind și directorul Eugen Cosma.
Au marcat pentru Gloria 2018 BN – Nicoleta Dincă – 7, Natallia Vasileuskaya – 6, Laura Pristăvița – 6, Daniela Rațiu – 3, Mariana Costa – 2, Andra Moroianu – 1, Valentina Ardean Elisei – 1, Dziyana Ilyina – 1, Andreea Tetean – 1.
În poartă, Darly Zoqbi de Paula 11/35 intervenții reușite, Ljubica Nenezic – 1/6
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Nae
09.11.2026Crecă, crecă
la articolul HANDBAL. Gloria Bistrița obţine a 5-a victorie în Liga Campionilor, după o revenire spectaculoasă
Nae
09.11.2026A la Beclean, așa îi! 🙂
la articolul Cum arată cea mai mare sală polivalentă din țară, construită de MIS Grup. Proiectul se apropie de etapa finală (FOTO)
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
COMENTARII