Gabriel Lazany: Bistrița are un sistem de supraveghere modern, cu peste 485 de camere video funcționale
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, anunță că orașul dispune, în prezent, de un sistem de supraveghere video complet funcțional și extins, după lucrările de modernizare desfășurate în ultimul an și jumătate.
Edilul susține că, la preluarea mandatului, aproximativ 70% dintre camerele de supraveghere existente în municipiu nu funcționau, ceea ce făcea ca sistemul destinat creșterii siguranței publice să fie aproape inutilizabil.
„După un an și jumătate de muncă, avem un dispecerat modern, camerele defecte au fost repuse în funcțiune, iar sistemul de supraveghere a fost extins cu noi echipamente”, a transmis Gabriel Lazany.
Potrivit primarului, în acest moment municipiul Bistrița beneficiază de peste 485 de camere video, toate monitorizate prin Dispeceratul Poliției Locale. Scopul acestora este identificarea rapidă a incidentelor și reducerea timpului de intervenție al echipajelor aflate în teren.
Gabriel Lazany afirmă că administrația locală va continua investițiile în domeniul siguranței publice și va monitoriza prin acest sistem obiectivele și investițiile realizate în municipiu.
„Continuăm să investim în siguranța cetățenilor și să monitorizăm fiecare investiție pe care o realizăm în oraș. Bistrița trebuie să fie un oraș în care oamenii se simt în siguranță”, a mai transmis primarul.
în 06.08.2026 ora 17:59:12 Lazania - Milan a scris:
Lasă un răspuns
Mori de râs cu spânul, cică avem camere , vezi să nu mergi pe jos prea mult că te calcă toți bă, în ce lume trăiești ? la prefectură se trece peste pietoni zilnic, și tu ai camere ? Mai bine pune-le în primărie să te poți admira din unghiuri, că ai nevoie de ajutoare
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Bogdan Fanariotul
30.09.2026Acest neo-fanariot care promite avutul tarii, mai are tupeu sa vorbeasca!? Tradatorul..
la articolul Bogdan Ivan: "Nu o să îl votăm pe domnul Siegfried Vasile Mureșan, care e tot un domn Bolojan"
Ivan Turbină
30.09.2026Piticul mârlan Nicula, senatorul neales de nimeni, latră din desiș iar, măciucarul beclenar, las că vin alegerile hienelor !
Beep USR
30.09.2026Beep USR si papagalilor useristi care comenteaza. Sclavilor!
la articolul Bogdan Ivan, despre întâlnirea cu ambasadoarea SUA: “Am discutat aspecte care țin de viitorul omenirii”
Învan Plăvan
28.09.2026Da' cine te crezi mă Pinochhio penibil, de discuți tu despre „aspecte care țin de viitorul omenirii”, tu, badoc PSD, murim de râs nu alta, auzi la limbricul ăsta, se crede la filme SF
la articolul Bogdan Ivan, despre întâlnirea cu ambasadoarea SUA: “Am discutat aspecte care țin de viitorul omenirii”
COMENTARII