Sfântul Dumitru, care a devenit guvernator al Tesalonicului după moartea tatălui său și care, în tradiția populară românească, este considerat patronul păstorilor sau cel care desfrunzește codrul și usucă toate plantele, este sărbătorit la 26 octombrie atât de creștinii ortodocși, cât și de cei catolici. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit în timpul împăraților […]
Sfântul Dumitru, care a devenit guvernator al Tesalonicului după moartea tatălui său și care, în tradiția populară românească, este considerat patronul păstorilor sau cel care desfrunzește codrul și usucă toate plantele, este sărbătorit la 26 octombrie atât de creștinii ortodocși, cât și de cei catolici.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit în timpul împăraților Diocleţian (284-305) și Maximian (286-305). Acesta din urmă a aflat că Dimitrie este creștin, lucru care l-a mâniat foarte tare. Drept urmare, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciții, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor.
Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el. Dimitrie a mărturisit cu îndrăzneală că este creștin, iar pedeapsa împăratului a fost maximă: el a fost închis în temniță și ucis cu sulița, chiar în timp ce se ruga, în ziua de 26 octombrie.
Creştinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuţă în care se săvârşeau multe minuni. Mai apoi, când s-a săpat temelia pentru o biserică mai mare şi mai frumoasă în locul celei dintâi, s-au găsit moaştele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în aşa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie şi Izvorâtorul de Mir.
Edificiul paleocreştin original există şi astăzi şi face parte din situl Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista Monumentelor din Patrimoniul Mondial al UNESCO.
Tradiții și obiceiuri populare. Sâmedru, deschizător al iernii pastorale
În calendarul popular, Sâmedru a preluat numele și data de celebrare ale Sfântului Dumitru, Marele Mucenic de Salonic.
Sâmedru este o divinitate pastorală de origine indo-europeană, iar împreună cu Sângiorzul (Sfântul Gheorghe), acesta împarte anul pastoral în două anotimpuri simetrice: vara, între 23 aprilie și 26 octombrie, având ca miez al timpului data de 20 iulie (Sântilie), și iarna, între 26 octombrie și 23 aprilie, cu miez al timpului la 16 ianuarie (Sânpetru de Iarnă).
Ei poartă la brâu cheile anului, Sângiorzul fiind cel care încuie iarna și înfrunzește codrul, iar Sâmedru cel care încuie vara și desfrunzește codrul.
Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru. De asemenea, în noaptea de Sâmedru, ciobanii pândesc unde dorm oile și, dacă dimineața se va scula întâi o oaie albă și va pleca spre sud, iarna va fi grea; dacă se va scula o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară.
Originea pastorală a obiceiului este dovedită de durata de șase luni a înțelegerilor care se suprapune peste principalul sezon al crescătorilor de animale, văratul, deschis la Sângiorz și închis la Sâmedru, dar și de cunoscuta zicală populară: „La Sângiorz se încaieră câinii, / La Sâmedru se sfădesc stăpânii!”, adică primăvara, când se formează turmele, se încaieră câinii pentru că nu se cunosc, iar toamna, când se împart oile, se bat stăpânii pentru că nu se respectă contractele încheiate la Sângiorz.
Astfel, această sărbătoare mai este cunoscută și ca „ziua soroacelor”, când se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la Sângiorz. Tot acum, de Sfântul Dumitru, se tocmesc servitorii pentru diverse treburi şi se strică stânele.
Era o zi de bilanț și de noi învoieli, care se încheiau cu aldămașuri și mare veselie.
De Sfântul Dumitru, Sărbătoarea tradițională „De Praznic la Șieuț”
Mărturii despre obiceiul praznicului satului Șieuț, din județul Bistrița-Năsăud, regăsim în lucrarea generalului Albin Marcu. În cartea sa despre Şieuţ, acesta aminteşte despre faptul că tradiţia a luat naştere aici în anul 1925, atunci când, de Sfântul Dumitru, s-a sfinţit biserica, după o reparaţie generală. Preotul de atunci, părintele Ioan Mihăilaş, a hotărât ca pe viitor „hramul bisericii” şi praznicul satului să fie sărbătorite la această dată.
În perioada anilor 2017-2019, pentru cinstirea și amintirea acestui eveniment, dar și pentru sărbătorirea praznicului satului, la Șieuț s-a desfășurat acțiunea culturală Sărbătoarea tradițională „De Praznic la Șieuț”, cele 3 ediții de până acum fiind organizate de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Șieuț și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, reprezentând un motiv de bucurie la ceas de aleasă sărbătoare pentru toți șieuțenii.
Sursă text: Ion Ghinoiu, „Calendarul țăranului român – Zile și mituri”, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2017, pp. 361-362. Ion Ghinoiu, „Obiceiuri populare de peste an. Dicționar”, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997, p. 225. Albin Marcu, „Șieuț”, Editura Crater, București, 1997.
https://www.traditii-superstitii.ro/traditii-obiceiuri…/
Photo credit: Arhiva personală Smaranda Mureșan.
Postare propusă și material realizat de etnolog drd. Smaranda Mureșan, cercetător științific, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
COMENTARII