FOTO: Amenzi şi lemn confiscat, după controale ale polițiștilor pe Valea Bârgăului
La data de 1 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, fiind în continuarea cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și fals informatic, in colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Froestiere Cluj, au fost efectuate un număr de 3 […]
La data de 1 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, fiind în continuarea cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și fals informatic, in colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Froestiere Cluj, au fost efectuate un număr de 3 controale, la societăți comerciale de pe Valea Bârgăului, care au ca obiect de activitate prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat 4 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010 in valoare de 16.000 lei, totodată fiind confiscată cantitatea de 45,615 mc material lemnos în valoare de 12.036 lei.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Vadima Teo
24.10.2026O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe
Săsărman Mona
24.10.2026Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !
la articolul Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"
Diana B
24.10.2026Ce rușine !!!!
la articolul Diana Morar a devenit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !





COMENTARII