FOTO: Acțiuni pentru siguranța traficului rutier, desfășurate de polițiști și reprezentanți R.A.R.
Polițiștii au acționat în filtre, cu aparate radar, pe raza de competență a secție, a comunei Budacu de Jos și localităților arondate
La data de 26 octombrie a.c., în intervalul 15.00-19.00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în colaborare cu Serviciul Rutier și reprezentanți ai R.A.R. Bistrița-Năsăud au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier prin nerespectarea regimului legal de viteză și prevenirea și combaterea migrației ilegale.
Astfel, polițiștii au acționat în filtre, cu aparate radar, pe raza de competență a secție, a comunei Budacu de Jos și localităților arondate, fiind legitimate 72 de persoane și verificate 48 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13905 lei, toate pentru abateri rutiere. Ca măsuri complementare, au fost reținute 2 permise de conducere pentru depășirea regimului legal de viteză și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare, dintre care 5 pentru defecțiuni tehnice și 1 pentru lipsă R.C.A.
Tot în cadrul acțiunii, a fost constatată, în flagrant delict, o infracțiune de conducere fără permis, fiind întocmit dosar penal. Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 38 de ani, din Șieu, depistat pe Drumul Județean 172G, în Budacu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII