Una dintre cele mai vechi instituții ale statului român modern sunt Arhivele Naționale, de la a căror înființare se împlinesc în acest an, 190 de ani.
La 1 mai 1831 (prin RegulamenteleOrganice), în Ţara Româneasca și la 1 ianuarie 1832, în Moldova, instituția Arhivelor și-a început activitatea. Primii arhiviști, Iordache Rasti în Țara Românească și Gheorghe Asachi, în Moldova, au încercat să obțină precizări de la autoritățile timpului. La 30 septembrie 1831, în Țara Românească, și, la 26 ianuarie 1832, în Moldova., Marea Vornicie a Treburilor din Lăuntru dădea primele instrucțiuni în privința Arhivelor. Problemele care se puneau sub aspect teoretic erau cele de ordonare și inventariere a actelor.
În condițiile reorganizării statale, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, la 31 OCTOMBRIE 1862, s-a realizat unirea instituțiilor arhivistice din Moldova si Țara Românească și s-a creat Direcția Generală a Arhivelor Statului. La baza noii organizări s-a aflat un proiect de Regulament de organizare a Arhivelor Statului, semnat de Grigore Bengescu al II-lea, primul director general al Arhivelor Statului.
Prin aplicarea “Regulamentului pentru administrarea Arhivelor din România” a început să se facă distincție între documentul cu valoare istorică și cel cu valoare practică, creionându-se premisele transformării Arhivelor Statului într-o instituție modernă, specializată în conservarea valorilor istorico-arhivistice ale tării. Textul emis la București, la 31 octombrie 1862, a fost semnat de către domnitorul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza.
Situația Arhivelor din Transilvania și Bucovina până la Primul Război Mondial a fost deosebită, aici neexistând o instituție centralizată a Arhivelor.
Făurirea statului național unitar român, în 1918, prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu România, a generat ample schimbări în toate domeniile de activitate, inclusiv în ceea ce privește Arhivele. În anul 1925 a fost votată Legea Arhivelor Statului, cu prevederi care acopereau întreaga problematică, de la depunerea documentelor la Arhivele Statului până la activitatea științifică.
Prin actul normativ din anul 1925 s-au organizat câteva unități teritoriale: Direcții Regionale la Cluj, Iași, Cernăuți, Chișinău și Direcția Generala din București care avea atribuții pentru Muntenia și Dobrogea. S-a introdus dreptul de control al instituției asupra arhivelor publice, s-a acordat Arhivelor Statului expertiza in selecționarea documentelor și s-a constituit o Școală de paleografie.
După Al Doilea Război, prin Decretul nr. 17/1951, Direcția Generală a Arhivelor Statului a fost trecută la Ministerul Afacerilor Interne, iar prin hotărârea Consiliului de Miniștri s-a abrogat Legea din anul 1925. Prin Decretul 353/1957, s-a instituit înființarea Fondului Arhivistic National ce constituie un sumum al tuturor documentelor cu valoare istorică.
Actualmente instituția funcționează în baza Legii Arhivelor Naționale nr. 16 din 1996, republicată.
Subdirecția Arhivelor Statului de la Năsăud, care avea competență pe teritoriul fostului județ Nasăud s-a inființat la 10 noiembrie 1937, prin eforturile acad. Iuliu Moisil, fiind a 7-a instituție regională a Arhivelor din țară.
Deoarece nu putem să fim alături de Dvoastră decât on-line, Vă arătăm o parte infimă din bogăția ce o deținem.
Cu aleasă plecăciune pentru toți iubitorii Arhivelor,
COMENTARII