FOTBAL. În formă tot mai bună, Gloria Bistrița urcă pe 15 în clasament, după victoria cu Metalul Buzău
Gloria Bistrița și-a încheiat săptămâna meciurilor în deplasare, Mioveni, Cupa României, respectiv jocul cu Metalul Buzău de astăzi contând pentru etapa a 20-a, penultima din sezonul regular.
Am văzut o primă repriză ciudată, în care, gazdele au contat doar în primele 10 minute. Cu un 11 cumva schimbat față de meciul cu Argeșul, Avram în poartă, dar fără Tavares, Chindriș sau Cavar, Nicolae Grigore aruncă pe teren un 11 care va juca bine și foarte bine.
Buzăul începe bine, marchează în minutul 3 prin Valentin Robu, cel care va profita de o aglomerare în fața porții lui Avram, primește o minge de la Milea și înscrie pentru 1-0.
După gol, meciul se domolește, dar încet, încet, elevii lui Grigore și Mazilu trag terenul de sub picioarele buzoienilor și se urcă la volanul partidei. Primim și un penalty . Emmanuel Mensah bate penalty-ul în dreapta , Relu Stoian plonjează pe direcție și scoate cu brațul stâng aproape de lângă rădăcina barei.
Rămâne 1-0 iar din minutul 16 se schimbă totul în jocul Gloriei, care revine în atac iar în minutul 25, Mensah își spală păcatul ratării loviturii de la 11 metri și înscrie pentru 1-1: o minge de out aruncată bine, Mensah o vede, se insinuează pe lângă Cimpoieșu, preia mingea cu dreptul și o trimite pivotând aproape de vinclu.
Gloria continuă asediul la poarta lui Relu Stoian, pe rând, ratează Șofroni, Lucas Câmpan și Mogoș, iar în minutul 33, Șofroni pasează în stânge pe lângă Milea și Opaiț, Mensah se demarcă excelent, preia și pătrunde în careu, centrează simplu în fața porții, Lucas Câmpan se demarcă în fața fundașului central, deviază cu stângul din 6 metri, iar mingea trece pe sub portar și intră în plasă.
1-2 doar că, coșmarul buzoienilor nu s-a încheiat, așa că, în minutul 41, la o altă fază cu mare aglomerare în fața porții lui Stoian și ca la un joc de biliard, mingea circulă de la un jucător la altul, Mensah e pe fază și înscrie cu o foarfecă pretențioasă.
La 1-3, formația lui Valentin Stan nu are niciun fel de replică, iar centralul Gabriel Mihuleac pune capăt suferinței fluierînd finalul primei reprize.
Repriza a doua am putea zice că seamănă cu prima,așa că, buzoienii încep cu mult curaj și determinare și încearcă să înscrie cu mai multe asedii la poarta lui Avram, care însă este pe fază și extrem de atent. Gloria mai apăsă, din când în când, pe accelerație, sperie defensiva buzoiană, dar de schimbat scorul nu se schimbă. Meciul se joacă frumos, cu faze destule la o poartă dar și la cealaltă, doar că, vine minutul 75 când Dănuț Oprea, proaspăt introdus în teren de Valentin Stan, dă gol dar în propria poartă: Chukwu primește o minge, o urmărește și din 6 metri trimite slab, iar Stoian respinge în față. Balonul e preluat cu burta de Dănuț Oprea și intră cu ea în poartă, respingând-o după ce depășise linia porții.
E 1-4 și meciul e jucat. Până la finalul celor 90 de minute plus cele 3 de prelungire nu se mai întâmplă nimic de consemnat, poate doar faza în care căpitanul Gloriei, Burdeț e la un pas de 1-5.
Gloria se întoarce acasă cu o mare victorie. Face 23 de puncte, urcă pe locul al 15-lea în clasamentul Ligii a II-a și, echipa se pregătește pentru meciul de sîmbătă, 14 martie, de pe JEAN PĂDUREANU, cu FC Voluntari.
METALUL BUZĂU – CS GLORIA BISTRIȚA 1-4
Stadion: Metalul (Buzău).
Arbitru: Gabriel Mihuleac (Iaşi). Asistenți: Iulian Contofan și Ana Pușcașu (toți din Iaşi). Rezervă: Constantin Adrian Diaconu (Bucureşti). Observator arbitri: Daniel Hulubei (Vaslui). Delegat joc: Constantin Buhac (Domneşti – Ilfov).
Metalul: R. Stoian – Opaiț, Parfeon (Juncănaru 20′), Cimpoeșu (D. Oprea 74′), Rz. Radu – Rz. Milea (Puiu 36′), Borțoneanu, A. Nica (Saim Tudor 36′) – Tudorică (cpt.) – Val. Robu, Val. Dumitrache
Rezerve: Iul. Dinu – Cr. Dumitru, Ad. Moldovan, Băncilă 46′, Vl. Stancovici
Antrenor: Valentin Stan
CS Gloria: R. Avram – Sg. Pîrvulescu (Iurasciuc 70′), Burdeț (cpt.), Vișinar, Șofroni – Rz. Mogoș, Osikmashvili, Lehaire (Chiorean 82′) – Chukwu (Tavares 82′), Câmpan, E. Mensah (M. Chindriș 70′)
Rezerve: Greab – King, M. Peter, Mat. Manolache, Salka
Antrenor: Nicolae Grigore
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Asibey și Chuwku Randrianantenaina
23.08.2026O adunătură de împiedecați cu nevoi speciale, nu le e rușine că se numesc Gloria la nașpeții ăștia ?
la articolul FOTBAL. Gloria Bistriţa, înfrângere surprinzătoare la Târgu Mureş
Nichipercea
23.08.2026Ce gunoi de știre, cică „cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta.” Urmează condamnarea la muncă silnică pe viață nu? ...
la articolul Un bărbat a fost reținut pentru violență în familie. Și-a bătut iubita în timp ce se aflau în vizită
Constandi
23.08.2026Mare realizare, bă piticilor barbă-cot gelați cică polițiști, meltenilor, voi vedeți ce e prin târg noapte de noapte ( și ziua în amiaza mare) pe drumuri ? Rumegușurilor, sunteți nuli și degeaba
la articolul Ce au descoperit polițiștii când au oprit un șofer în trafic, în Bistrița
Nazarea
22.08.2026Verificați-l peste o lunǎ dupǎ inaugurare, va fi plin de excremente, gunoaie , grafitti şi pungi de plastic de la inhalații, mai le daț mult țeapǎ la proştii naivi din UE?
la articolul Cum va fi modernizat un pasaj din Bistrița, cu fonduri europene
COMENTARII