Fonduri europene pentru tinerii fermieri bistrițeni

Tinerii fermieri din județul Bistrița-Năsăud pot accesa fonduri de până la 70.000 euro în acest an cu sprijin din partea Uniunii Europene.

Ministerul Agriculturii anunță că vor fi disponibili începând cu luna iunie, la nivel național, peste 250 milioane de euro ce pot fi accesați de tinerii care doresc să își înființeze pentru prima dată o gospodărie proprie sau să înființeze o firmă în mediul rural.

Prioritate vor avea tinerii cu pregătire în domeniul agriculturii, respectiv cei care au terminat o facultate de profil dar și cei care se pregătesc în cadrul unui curs acreditat.

Cei interesați de urmarea unui curs care să îi ajute la obținerea fondurilor pot apela la Centrul de calificare din Bistrița la numărul de telefon 0727 342 963.

Cele mai importante condiții în care trebuie să se încadreze sunt:
- Să fie tânăr fermier
- Să figureze în sistemul APIA
- Să își înființeze o formă juridică
- Să dețină o exploatație cu dimensiunea economică cuprinsă între 8000-100000 SO
- Să se instaleze ca tânăr fermier pentru prima dată

Toate detaliile pot fi aflate apelând la numărul de telefon 0727 342 963.

Cei interesați trebuie să se grăbească întrucât pregătirea și scrierea proiectului poate dura până la 2 luni.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing