Filtre şi controale ale poliţiştilor bistriţeni, în trafic (FOTO)

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii tuturor structurilor rutiere au acționat în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente și au acordat o atenție deosebită depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii tuturor structurilor rutiere au acționat în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente și au acordat o atenție deosebită depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astfel, în noaptea de 9/10 martie a.c., polițiștii au oprit pentru verificări 184 de autovehicule şi au legitimat aproape 200 de persoane în cadrul celor 11 filtre, instituite pe drumuri județe şi naționale, în municipiul Bistrița, orașele Năsăud şi Beclean. Totodată, pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor, au fost efectuate 132 de testări cu aparatele din dotare.

La acțiune au participat polițiștii Serviciului Rutier, Biroului Rutier și structurilor rutiere din Beclean şi Năsăud, iar pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 21.775 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus reținerea a 8 permise de conducere.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing