Festivalul Cântecului, Jocului și Portului de pe Câmpie de la Silivaşu de Câmpie – 2025, o ediție de excepție!
Duminică, 27 iulie 2025, în comuna Silivaşu de Câmpie s-a desfășurat Festivalul Interjudețean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Câmpie, ediția 53, fiind o amplă acțiune cultural-artistică ce s-a organizat în această localitate din zona de Câmpie începând cu anul 1972 și până în prezent, devenind o autentică sărbătoare a folclorului muzical și coregrafic din
judeţul Bistrița-Năsăud.
Acest eveniment cultural-artistic a avut continuitate și succes datorită implicării dedicate a organizatorilor: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria şi Consiliul Local Silivaşu de Câmpie și Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud prin Serviciul de Cercetare și Promovare a Culturii Tradiționale și Multimedia.
Ediția din anul 2025 a acestei manifestări cultural-artistice județene a reunit oaspeți de seamă din județul nostru, mai exact valoroase ansambluri folclorice și îndrăgiți interpreți de muzică populară, dar și din județele limitrofe, reușind și de această dată să demonstreze că este un festival foarte drag locuitorilor din zona de Câmpie a județului Bistrița-Năsăud, și totodată o tradiție locală ce dăinuie în chip tradițional în vatra satului Silivașu de peste 50 de ani.
Festivalul a debutat cu intonarea Imnului Național al României în interpretarea Muzicii Militare a Garnizoanei Bistrița, dirijor locotenent Mihai Ciontu, ai cărei membri, prestigioși instrumentiști, în deschidere, au a creat o atmosferă înălțătoare prin interpretarea unor piese specifice muzicii de fanfară militară, care poate aduce în sufletul oricărui ascultător mândria că este român!
Oficialitățile județului Bistrița-Năsăud prezente la manifestările culturale au fost: domnul deputat Daniel Suciu – vicepreședintele Camerei Deputaților din Parlamentul României, domnul prefect Teofil-Iulian Cioarbă – Instituția Prefectului Județul Bistrița-Năsăud, domnul manager Alexandru Pugna – Centrul Județean pentru Cultură BN, doamna av. Monica Săsărman – consilier parlamentar, fost secretar de stat, au salutat organizatorii și numerosul public, asigurându-i de toată considerația și sprijinul necesar în proiectele viitoare din zonă, iar primarul comunei Silivașu de Câmpie, domnul Ionuț Andrei Cămărășan, a rostit un emoționant discurs adresat concetățenilor săi pentru care s-a implicat să organizeze două zile de sărbătoare, cu cântec, joc și voie bună, încercând să mulțumească întreaga comunitate locală printr-o gamă diversă de manifestări. Sâmbătă, 26 iulie: de la sport (Cupa Silivașului), premiere (50 de ani de căsătorie pentru 35 de familii din comună), divertisment („Arlechino”), muzică de petrecere (recitalul interpretului Florinel de la Sărmaș), muzică ușoară și populară (recitaluri susținute de îndrăgitele artiste: Alina Ceuca și Andreia Moldovan), dans modern și contemporan (Trupa de dans și balet „Sânziene” din comuna Galații Bistriței); iar duminică - la tradiționalul festival folcloric interjudețean, care considerăm că a fost și de această dată, o ediție excepțională, încheiată cu mult așteptatul foc de artificii.
A fost invitat în scenă, în deschidere și în aplauzele spectatorilor, fostul primar, domnul prof. Ioan Cămărășan, mult respectat și prețuit de comunitatea din Silivașu de Câmpie pe care a susținut-o mereu, și căruia i-au fost aduse alese mulțumiri pentru întreaga sa activitate în slujba culturii și administrației din comuna de care s-a îngrijit ani întregi.
Pe scena amplasată în Parcul cu castani din centrul comunei a avut loc un amplu și valoros spectacol folcloric, iar numerosul public spectator a apreciat evoluţia artiştilor populari invitați în recitaluri și programele susținute de ansamblurile folclorice din județul Bistrița-Năsăud și din județul Mureș, bucurându-se de organizarea acestei sărbători tradiționale, o veritabilă reuniune a fiilor satului, mult așteptată și îndrăgită de toți locuitorii comunei Silivașu de Câmpie.
Programul artistic al festivalului a cuprins evoluțiile artistice ale următorilor invitați de onoare:
Artistul Cristian Pomohaci, care a deschis ediția din acest an a festivalului de la Silivașu de Câmpie, aducând un prinos de bucurie spectatorilor care l-au aplaudat intens pe parcursului amplului său recital muzical.
Ansamblul folcloric „Dor de pe Câmpie” din Silivașu de Câmpie, instructori artistici, fii ai satului: Aurel și Paul Muntean, formație compusă din trei generații de dansatori, care împreună au interpretat îndrăgitul joc din zona de Câmpie a județului Bistrița-Năsăud, „Jocul ca la șură”, spre încântarea publicului spectator; alături de silivășeni a urcat pe scenă tânăra interpretă Andreia Moldovan, înzestrată cu o voce foarte frumoasă. De altfel, familia Muntean a adus în scenă patru generații de dansatori și păstrători ai jocului tradițional local, unic în județul Bistrița-Năsăud și în țară: Aurel, Paul și copiii săi frumoși - Darius și Diana, talentatul dansator - nepotul Tudor. Din rândul seniorilor dansatori ai „generației de aur” din comuna Silivașu au fost prezenți în scenă: Aurel Muntean, Ioan Cinca, Dănilă Cătană și Morari Augustin.
În programul spectacolului folcloric a susținut un apreciat recital muzical artistul Aurel Șuteu, care a adus în fața publicului frumusețea cântecului popular din zona de Câmpie a Transilvaniei, fiind un invitat îndrăgit de comunitatea și dansatorii din Silivașu de Câmpie.
Ansamblul folcloric „Dor Sărmășan” din Sărmașu, județul Mureș, a prezentat suite de jocuri tradiționale, precum: „Românește din Sărmaș” și „Crihalma fetelor”, instructor artistic: Alex Trifu.
Ansamblul folcloric „Cununa Grâului” din Ocnița, coregraf Bogdan Adrian Pîntea, director artistic Florentin Archiudean, a susținut un amplu și reprezentativ medalion muzical-coregrafic ce a pus în valoare jocuri din zona de Câmpie a județului Bistrița-Năsăud, dar și din Câmpia Transilvaniei, remarcându-se prin frumusețea și autenticitatea portului popular specific. Au susținut momente muzicale minunații soliști de muzică populară: Daria Șomodi, Elena Kiss, Ștefania Danciu, Patrisia Vărărean, Daria Dorgo și Cristian Oltenaș. Un moment special l-a constituit prezența în cadrul spectacolului folcloric a tinerei și frumoasei artiste Teodora Florea, o voce extraordinar de valoroasă a zonei de Câmpie din județul nostru, laureată național cu prestigioase premii și trofee în cadrul unor mari festivaluri-concurs de interpretare a cântecului popular românesc.
Invitată de onoare a festivalului a fost artista Cornelia Ardelean Archiudean, o voce unică și un simbol folcloric al cântecului popular din Câmpia Transilvaniei, o prezență luminoasă și foarte dragă iubitorilor de folclor românesc din zona de Câmpie a județului Bistrița-Năsăud.
Ansamblul folcloric „Doina Rebrei” din comuna Rebra, subzona etnografică Năsăud, a adus un plus de culoare festivalului prin frumusețea și autenticitatea costumelor populare purtate de dansatorii săi, care au demostrat că în vatra satului lor se păstrează vii jocuri bătrânești, pe care astăzi generația tânără le-a învățat și le va transmite mai departe. Dintre acestea precizăm: „Rebreana, Boierescu, Sârba cu fete, Sârba feciorilor, Hurduzeul și Învârtita pe sub mână”. Instructorul artistic, domnul secretar Vasile Călini, este sufletul acestui prestigios colectiv artistic județean, cel care se îngrijește de păstrarea și promovarea valorilor muzicale și coregrafice de pe Valea Rebrei, o zonă atât de frumoasă și de încărcată de autentice valori tradiționale. Au susținut frumoase medalioane muzicale tinerele soliste, rebrencele: Daniela Nedelea, Veronica Andreea Nati, Andreea Rus și Ana Gabriela Nati.
Invitat special din partea Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, la ediția 53 a festivalului, a fost Ansamblul Folcloric Profesionist de Tineret „Mureșelul” din Târgu Mureș, coregraf Florin Cerghedi, care a asigurat un regal coregrafic, dând dovadă, prin suitele de dansuri populare românești prezentate în cadrul Festivalului Interjudețean de la Silivașu de Câmpie, de înaltă măiestrie artistică, inteligență coregrafică și remarcabilă tehnică interpretativă.
Un moment aparte l-a constituit recitalul muzical extraordinar susținut de surorile Maria și Andreea Pavelean din Tiha Bârgăului, două tinere artiste ale județului Bistrița-Năsăud, laureate național cu mari premii și trofee folclorice, ale căror voci, de o rară melodicitate și de o frumusețe unică, au adus bucurie în sufletele numeroșilor spectatori, care le-au admirat pentru prezența scenică de înaltă ținută artistică și frumoasele cântece populare aduse de pe Valea Bârgăului în zona de Câmpie a județului nostru, sporind prin prezența lor valoarea Festivalului Interjudețean de la Silivașu.
Au fost invitați speciali în recital îndrăgiții interpreții de muzică populară: Radu Arcălean și Florin Ovidiu Varian, minunați artiști care, într-un amplu recital muzical, au adus în fața publicului frumoase cântece populare din tezaurul folcloric românesc.
Pe scena festivalului a revenit acasă și a cântat pentru locuitorii din zona sa natală, îndrăgita interpretă de muzică populară Veronica Maier, o fiică a satului Silivașu, care deși locuiește la Târgu Mureș, poartă în suflet meleagurile silivășene, iar cântecele sale reprezintă cu cinste zona de Câmpie, fiind întotdeauna atentă la păstrarea autenticității și a tradițiilor străbune.
În cadrul spectacolului, un moment asigurat de Primăria și Consiliul Local din Silivașu de Câmpie, la cererea comunității, a fost recitalul de muzică de petrecere susținut de îndrăgitul artist Alex de la Orăștie, fiu al zonei de Câmpie, având rădăcini locale, care a adunat mai aproape de scenă și a animat audiența prin binecunoscutele sale cântece.
Prezentarea festivalului a fost asigurată de doamna Emilia Ometiță, șef-Serviciul Cultură Tradițională din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, care a coordonat această activitate județeană alături de colegii săi din echipa de organizare: referent Alina Predescu, consultant artistic Anca Petri, maestru dans Ioan Simionca, operatorii sunet: Gheorghe Morari, Mircea Cornea; conducătorii auto: Vasile Ardelean și Claudiu Pașca, care au asigurat coordonarea desfășurării festivalului în cele mai bune condiții alături de colectivul local de organizare din partea Primăriei comunei Silivașu de Câmpie, oameni devotați și implicați în reușita acestui important eveniment cultural-artistic.
Acest minunat festival folcloric organizat în comuna Silivașu de Câmpie, spre bucuria locuitorilor și cu scopul de a pune în lumină frumusețea și valorile cultural-artistice din zona de Câmpie a județului Bistrița-Năsăud, a fost și de această dată o ediție de excepție!
Felicitări și Alese Mulțumiri Tuturor!
Photo credit: Arhiva Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
Material realizat de prof. Emilia Ometiță, șef - Serviciul Cultură Tradițională și Multimedia din cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
COMENTARII