Femeie de 82 de ani, în comă după ce a fost lovită de un berbec, la Monor

O femeie în vârstă de 82 de ani din Monor a ajuns în stare critică la spital, după ce ar fi fost lovită de un berbec în curtea locuinței.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, femeia a fost găsită inconștientă de membrii familiei, care au solicitat de urgență ajutor medical.

La locul incidentului a fost trimis, inițial, un echipaj medical cu asistent. Având în vedere starea extrem de gravă a victimei, intervenția a fost suplimentată cu un echipaj cu medic, dar și cu elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.

Femeia era în comă la sosirea echipajelor medicale. În urma evaluării, medicii au constatat că aceasta prezenta un traumatism cranio-cerebral sever, multiple fracturi craniene, insuficiență respiratorie și un traumatism toracic.

Pentru stabilizarea pacientei, echipajul medical i-a asigurat căile respiratorii prin intubație și a început ventilarea mecanică.

Ulterior, femeia a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde a fost internată pentru investigații și tratament de specialitate.

Circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing