Femeie bătută de soțul ei, deși acesta avea ordin de protecție
Bărbat reținut de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș, după ce ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordin de protecție provizoriu.
Azi-noapte, în continuarea cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu și violență în familie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 28 de ani, din Târlișua, bănuit de comiterea faptelor.
În fapt, în seara de 15 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, o femeie din Târlișua a sesizat polițiștii cu privire la faptul că a fost agresată de soțul ei.
La fața locului, polițiștii au constatat că împotriva bărbatului de 28 de ani a fost emis ordin de protecție provizoriu, iar acesta s-ar fi deplasat la domiciliul femeii și ar fi agresat-o fizic, încălcând astfel măsurile dispuse.
Bărbatul a fost depistat de polițiști la un bar din localitate și condus la sediul Poliției pentru audieri. Față de acesta, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon
la articolul Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026Closca-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
COMENTARII