Femeia din Herina cercetată pentru înșelăciune a fost arestată
Femeia din Herina, cercetată într-un dosar penal întocmit de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, își va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.
Femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, iar instanța a dispus măsura arestului preventiv în cazul său.
Față de femeia de 29 de ani, din Herina, cercetată în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune, aflat în instrumentarea polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Reamintim că aceasta este bănuită că ar fi înșelat o altă femeie din București, promițându-i că o va ajuta să obțină un credit de 270.000 de lei de la o instituție financiară nebancară. Sub acest pretext, suspecta i-ar fi cerut femeii din București, administrator al unei societăți comerciale cu sediul în Miercurea Ciuc, să depună 50.000 de lei drept garanție într-un cont bancar care îi aparținea. Totuși, după efectuarea plății, femeia din București nu a mai obținut creditul promis, fiind prejudiciată cu 50.000 de lei, motiv pentru care a sesizat Poliția.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au reușit să dea de urma femeii din Herina și au dus-o la audieri, ulterior fiind reținută pentru 24 de ore. Acum ea își va petrece și următoarele 30 de zile în arest, timp în care polițiștii vor continua cercetările în acest caz, în vederea documentării întregii activități infracționale.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII