Explozie la un bloc din municipiul Bistrița, din cauza unei acumulări de gaze
În această dimineață, în jurul orei 05.45 pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au fost solicitați să intervină în municipiul Bistrița, pe strada Rodnei, la un bloc de locuințe unde s-a produs o explozie, posibil ca urmare a unei acumulări de gaze naturale, intr-un apartament la etajul al doilea.
La momentul sosirii echipajelor, nu au fost identificate acumulări de gaze sau monoxid de carbon în urma măsurătorilor efectuate cu detectoare.
În apartamentul în care s-a produs explozia a fost identificată o persoană de vârstă înaintată, conștientă și cooperantă. Victima a fost evaluată medical la fața locului și transportată ulterior la UPU SMURD Bistrița de echipajul de terapie intensivă mobilă, fiind stabilă hemodinamic și respirator.
În total, au fost evacuate 17 persoane (16 adulți și 1 minor). Pentru a preveni hipotermia, un microbuz al ISU Bistrița a fost trimis la fața locului pentru sprijinul persoanelor evacuate.
La această oră toate persoanele s-au întors în locuințe.
Pagubele materiale se rezumă, la ferestre sparte si elemente de mobilier desprinse în interiorul apartamentului unde s-a produs explozia.
Cauza probabilă care a dus la producerea exploziei este in curs de stabilire, la această oră fiind o comisie la fața locului.
ACTUALIZARE 8: 40:
Ca urmare a exploziei de pe strada Rodnei din municipiul Bistrița, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus în această dimineață, la ora 6:44, un bărbat în vârstă de 77 de ani, prezentând puseu hipertensiv și cefalee, fără semne de traumă sau leziuni.
Acesta afirmă că era la domiciliu, dormea și a fost trezit de o bubuitură puternică. Precizează că nu a simțit miros de gaz sau alte substanțe.
Bărbatul este stabil hemodinamic, cooperant și se află în curs de investigații medicale.
Pompierii militari intervin cu o autospecială de stins incendii, o autospecială de lucru la înălțime, o autospecială multirisc, o autospecială de descarcerare, o ambulanța SMURD, ambulanța de terapie intensivă mobilă si două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean în municipiul Bistrița, strada Rodnei la un bloc de locuit unde s-a produs o explozie la etajul doi al unui bloc, posibil acumulare de gaze naturale. Din primele informații nu sunt victime, toate persoanelor din bloc s-au autoevacuat, informează cei de la ISU BN.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon
la articolul Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026Closca-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
COMENTARII