Emil Radu Moldovan: 120 de participanți din întreaga țară, prezenți la etapa finală a Campionatului de Tenis de masă al M.A.I.-2023

FOTO

"Sala olimpică “Gheorghe Bozga” din Bistrița, devine în aceste zile casă pentru peste 120 sportivi din toată țara, pregătiți ca pe lângă performanța ce ține de munca de zi cu zi, să facă și performanță sportivă.
Am avut bucuria să-i prezint pe Mihaela Șteff, antrenor la CS Gloria 2018 BN și antrenor secund al lotului național de senioare la tenis de masă, care deține peste 100 de medalii naționale și internaționale, fiind una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis de masă din România. Pe Toma Darius și Nagy Mihai, componenți ai echipei de seniori la CS Gloria 2018 BN, cu performanțe spectaculoase la diferite campionate naționale și internaționale, care au fost primiți cu ropote de aplauze, de la întreaga sală.
Felicitări, domnului comisar șef de poliție, al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Ovidiu Mihai Lupșa, pentru organizarea acestui campionat, aici, în Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud.
Mult succes, tuturor participanților, fie ca cei mai buni dintre voi să câștige!" transmite Emil Radu Moldovan.

 


Etichetele acestui articol sunt Tenis de masă Emil Radu Moldovan

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing