Elevii chiulangii, în atenția polițiștilor bistrițeni

Au fost depistați 10 elevi care absentau nemotivat și au fost informate școlile unde învață

Ieri, în intervalul orar 09.00-12.00, pe raza municipiului Bistrița, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea si combaterea absenteismului școlar, dar și pentru prevenirea traficului și consumului de droguri în rândul elevilor.

 

Astfel, au fost efectuate verificări în 7 unități de învățământ și la localuri publice din zona adiacentă acestora. Polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în cuantum de 500 de lei, pentru nerespectarea Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Totodată, au fost depistați 10 elevi care absentau nemotivat și au fost informate școlile unde învață.

 

Activități similare au fost desfășurate și de către polițiștii din Beclean care au efectuat verificări în 5 localuri publice din oraș.  Astfel, au fost depistați 6 elevi, toți liceeni, care nu frecventau cursurile, fiind informați reprezentanții școlii unde învață.

Etichetele acestui articol sunt elevi cursuri absențe

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing