Dumitra: acțiuni preventive, pentru siguranța traficului rutier

În cadrul acțiunii, au fost oprite pentru control peste 30 de autovehicule

La data de 29 iunie a.c., polițiștii Postului de Poliție Comunal Dumitra, din cadrul Secției 6 Politie Rurală Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Roman Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza comunei Dumitra.

 

Astfel, au fost efectuate controale și verificări în trafic, pe Drumul Național 17C, Drumul Județean 172B și drumurile comunale, fiind constatată, în flagrant delict, o infracțiune de conducere a unui autovehicul neînmatriculat. Vizată de comiterea faptei este o femeie de 34 de ani, din Poiana Ilvei, depistată la volanul unui autoturism care avea autorizația de circulație provizorie, expirată din februarie 2022.

 

În cadrul acțiunii, au fost oprite pentru control peste 30 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind regimul rutier, în cuantum de 2030 de lei. Ca măsură complementară, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și a fost reținut un permis de conducere.

Etichetele acestui articol sunt Dumitra, infracțiuni rutiere

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing