Două tinere vindeau parfumuri şi tricouri "fake" pe stradă, în Bistriţa
Două femei au fost depistate de către jandarmi în municipiul Bistrița, în timp ce ofereau spre vânzare trecătorilor mai multe produse contrafăcute
Jandarmii au întocmit pe numele femeilor de 37, respectiv 23 de ani, din Bistrița, actele de sesizare pentru infracţiunea de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, acte care au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.
Conform prevederilor legale în vigoare punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn. (Legea nr. 84 din 1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată)
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
Remus
06.11.2026Stadionul Gloria, numit în prezent “Jean Pădureanu” reprezintă un reper de suflet al bistritenilor si un important obiectiv în istoria orașului, fiind construit în urmă cu peste 90 de ani, în mandatul primului primar român al Bistritei- Corneliu Mureșan, al cărui b...
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
COMENTARII