Dosar penal pentru fals în declarații și conducere fără permis
Tânăr din Josenii Bârgăului, depistat de polițiștii Serviciului Rutier, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale
La data de 11 septembrie a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Bănuit de comiterea faptelor este un tânăr de 21 de ani, Josenii Bârgăului care a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism care rula cu viteză peste limita legală, pe Drumul Național 17, prin localitatea Tiha Bârgăului.
La solicitarea documentelor, tânărul a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile Irlandeze care nu prezenta toate elementele de siguranță ale unui permis autentic, existând suspiciunea rezonabilă că este fals.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciul Rutier Bistrița.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII