Dosar penal pentru doi șoferi care s-au urcat băuți la volan
Alcoolul și urmările lui
La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de către un bărbat din Maramureș, despre faptul că, în timp ce se deplasa de pe Drumul Național 17 C, pe raza localității Salva, a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
În accident, au fost implicate autoturismul condus de bărbatul din Maramureș și o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 52 de ani, din Salva. la fața locului, în urma testărilor cu aparatul etiotest efectuate, rezultatul a fost negativ în cazul bărbatului din Maramureș și de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului din Salva.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul comiteri infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat un șofer care se afla sub influența alcoolului.
În jurul orei 23:00, polițiștii au oprit pentru control, în Budacu de Sus, un autoturism condus de un bărbat de 43 din localitate. În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus ulterior la spital unde i-au fost recoltarea probe biologice.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Săsărman Mona
24.10.2026Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !
la articolul Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"
Diana B
24.10.2026Ce rușine !!!!
la articolul Diana Morar a devenit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
Penelistul
19.10.2026Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
COMENTARII