Dosar penal pentru comercializarea ilegală de materiale pirotehnice către un minor
Un agent economic din orașul Năsăud a fost depistat de către jandarmi în timp ce comercializa trei cutii de materiale pirotehnice unui tânăr de 17 ani
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de “comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 alin. 1 lit. b, în conformitate cu legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.
Actele de sesizare vor fi predate către Biroul Arme și Muniții din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B.-N. în vederea continuării cercetărilor.
Atât astfel de acțiuni cât și activități preventive pe această linie, sunt organizate pe toată perioada sărbătorilor de iarnă pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul materialelor pirotehnice.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Vadima Teo
24.10.2026O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe
Săsărman Mona
24.10.2026Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !
la articolul Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"
Diana B
24.10.2026Ce rușine !!!!
la articolul Diana Morar a devenit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
COMENTARII