Dorin Vlașin, primar la al doilea mandat în Oraşul Năsăud, dar și primvicepreședinte al PNL Bistriţa-Năsăud, este unul din liderii liberali bistrițeni care au vorbit într-un interviu despre atmosfera din PNL Bistrița-Năsăud de după alegerile locale.
"La noi s-a greşit foarte mult, atâta timp cât am pierdut municipiul Bistriţa, orizontul s-a schimbat radical, ne va fi mai greu la alegerile parlamentare şi prezidenţiale... Am pierdut Bistriţa, restul nu mai contează, desi eu cred că primarii din Leşu şi Ilva Mare meritau un al doilea mandat, dar au fost acele conflicte între primari şi viceprimari...", a declarat Dorin Vlaşin, care spune că, dacă nu se pierdea Primăria Bistriţa, problema locurilor pe lista pentru parlamentare era mai simplă.
"La acest moment, pe prima poziţia a listei pentru Camera Deputaţilor ar trebui să fie Robert Sighiartău. Asta e părerea mea, în două luni de zile de campanie a obţinut aproape 50.000 de voturi. O să mai auziţi nume din PNL care îşi doresc să fie parlamentari, nu am nimic împotrivă, dar să o facem cum trebuie... Eu cred că Robert Sighiartău e cel mai îndreptăţit şi mai legitim ca să deschidă lista la parlamentare, la PNL, pe Bistriţa-Năsăud şi asta nu ştiu dacă poate să nege cineva, în afară de vreo 5 colegi din PNL, care şi-ar dori ei să deschidă lista", a declarat Dorin Vlaşin, care spune că ar trebui să se realizeze şi sondaje de opinie, înainte de a se stabili candidații.
Dorin Vlașin a vorbit deschis despre faptul că lucrurile nu sunt atât de bune în PNL Bistrița-Năsăud, iar lipsa de comunicare cu exteriorul nu a fost deloc o idee bună. Potrivit lui Dorin Vlașin, pierderea municipiului Bistrița va avea efect şi asupra votului politic de la alegerile prezidențiale, dar și asupra parlamentarelor.
De asemenea, edilul năsăudean a reconfirmat faptul că, primarii liberali își doresc să trimită în Parlament un politician care să fie alături de ei. ”Este un demers mai vechi de-al meu, asta pentru că, m-am săturat, eu, dar și alți colegi primari, să aflăm din presă sau puși în fața faptului împlinit, că X sau Y sau Z este candidat, fără ca noi să fim măcar întrebați. Așa, cerem să avem propriul nostru candidat, iar aici e vorba de deputatul Robert Sighiartău”, a punctat Vlașin.
Mai mult, Dorin Vlașin mai spune că: ”Energiile pozitive din PNL Bistrița-Năsăud trebuiesc reactivate. Este obligatoriu ca acest partid în Bistrița-Năsăud să funcționeze altfel”.
COMENTARII