Doi bărbați din Rodna, reținuți de polițiști după ce au tractat o remorcă cu un cal

La data de 6 octombrie a.c., în urma cercetărilor și probelor administrate în cadrul unui dosar penal, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbați, de 44 și 22 de ani, ambii din Rodna.

În prezent, cei doi se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de schingiuirea animalelor, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

În fapt, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini în care cei doi, în calitate de proprietari ai unor cai și în prezența unui minor, l-ar fi determinat pe unul dintre cai să tracteze o autoutilitară, deși sarcina era vădit disproporționată față de capacitatea fizică a acestuia.

Totodată, calul ar fi fost lovit în mod repetat și împins să depună eforturi peste limitele sale naturale, comportamente susținute și încurajate de mai multe persoane care au asistat la cele întâmplate.

În cursul zilei de astăzi, 7 octombrie, cei doi bărbați vor fi prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, în vederea documentării faptelor sub toate aspectele.

Polițiștii de la Protecția Animalelor atrag atenția cu privire la faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2004, uciderea cu intenție, fără drept și rănirea sau schingiuirea animalelor SUNT INFRACȚIUNI și se pedepsesc cu închisoarea!

TOTODATĂ, se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive și rănirea cu intenție a animalelor.

Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora.

 Se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia.

De asemenea, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare.

Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare.

Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților.
 
De asemenea, în cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute de textul de lege, instanța poate dispune, ca pedeapsă complementară, interdicția de a deține animale, pentru o perioadă de la un an la 5 ani!

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Aristita Sasarmanca

26.08.2026

Mare rapandulă, dar ne-o merităm (asumăm) numai gunoaie alegem , priviți la această nulitate

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Augustus Nelu

25.08.2026

Dospita asta e „consilier” , la mama naibii jagardea PSDistă , bă câți ani mai trebuie să suportăm gunoaie gen augusta asta ??? Proști mai suntem

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Proasta Bistriței

25.08.2026

Ce au copii de alta nație daca statul român este cretin ? Aia nu-s tot copii ,nu suferă și aia din cauza altora ? Hai marș gloabă

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Ciolac M

24.08.2026

Coardă mică, mergi pe șlapii lu mami , hai plimbă ursul idioată

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing