Doi adolescenți bistrițeni foloseau câini și pisici pentru a-și antrena câinii de luptă
Doi adolescenți din Bistrița-Năsăud, de 15, respectiv 16 ani, au fost reținuți de poliție. Cei doi foloseau câini și pisici pentru a-și antrena câinii de luptă. Animalele supuse cruzimii era, în cele din urmă, ucise.
„În cursul lunii martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, în urma efectuării unor activități informativ-operative, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane, posibil minore, dintr-o comună din județul Bistrița-Năsăud, organizează lupte între câini și pregătesc în acest scop exemplare canine din rasele periculoase prevăzute de O.U.G. 55/2002.
Astfel, la pregătirea acestora foloseau alte animale vii, cum ar fi câini de rasă comună și pisici, animale care în urma acestor antrenamente decedau.
În urma activităților de cercetare penală desfășurate, a fost dispusă continuarea urmăririi penale față de doi bănuiți minori, de 16, respectiv 15 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 25 alin. (1) lit. c din Legea 205/2004 și art. 14 din O.U.G. 22/2002.
La data de 24 mai a.c., în urma efectuării activităților de cercetare penală, a fost luată măsura reținerii unuia dintre bănuiți, minor, de 16 ani.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a bănuiților, iar la finalizarea acestora, dosarul penal va fi înaintat Parchetului cu propuneri procedurale“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ BN.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII